Rata participării la scrutinul european a fost de 43,11%, anunţă Parlamentul European

Rata participării în alegerile europene a fost de 43,11% la nivelul UE, potrivit estimărilor publicate duminică seara de către Parlamentul European (PE).

Rata participării la scrutinul european a fost de 43,11%, anunţă Parlamentul European

Este vorba despre o rată a participării care a rămas stabilă în raport cu cea din 2009, când a atins cel mai slab nivel istoric, de 43%.

Nivelul prezenţei la urne este, totuşi, foarte diferit de la ţară la ţară, iar evoluţiile sunt importante faţă de 2009.

În Germania, rata participării a crescut net faţă de 2009, de la 43,27% la 47,90%. La fel şi în Grecia, o ţară afectată dur de criză, unde nivelul prezenţei la urne a crescut de la 52,61% la 57,35%. Rata participării în alegeri a crescut cu aproape trei puncte procentuale în Franţa, (de la 40,63% la 43,50%), tot potrivit estimărilor.

În schimb, ea a scăzut puternic în mai multe ţări din Europa de Est, ca Slovacia, care înregistrează nivelul cel mai slab din cele 28 de state membre UE, cu 13%, faţă de 19,64% în 2009.

În Slovenia, aceasta a scăzut de la 28,37% la 20,96%, iar în Cehia se poate vorbi despre o adevărată degringoladă, scăzând de la 28,22% la 19,50%.

La cealaltă extremă se află Belgia şi Luxemburgul, unde votul este obligatoriu, înregistrându-se o participare de 90%.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Radu Drăgușin a pasat decisiv în Serie A, după un debut criticat în Italia

2 Cele 21 de minute de la Live Aid prin care Freddie Mercury a salvat trupa Queen

3 „Să plece cu circul și maimuțăreala” / Incidente la vizita foarte scurtă a lui Călin Georgescu în Vaslui

4 Nicușor Dan pregătește desemnarea premierului: Alexandru Nazare a devenit favorit

5 Doi asistenţi universitari de la Facultatea de Medicină a Universităţii Ovidius şi două studente, reţinuţi pentru luare de mită