Recep Tayyip Erdogan a câştigat ALEGERILE PREZIDENŢIALE din Turcia. Erdogan, primul şef al statului ales prin vot direct

Recep Tayyip Erdogan a câştigat ALEGERILE PREZIDENŢIALE din Turcia. Erdogan, primul şef al statului ales prin vot direct

Recep Tayyip Erdogan, candidatul Partidului pentru Dreptate şi Dezvoltare (AKP), a câştigat din primul tur scrutinul prezidenţial din Turcia, devenind primul şef al statului ales prin vot direct, anunţă ministrul turc al Justiţiei, Bekir Bozdag, citat de Reuters.

Alegeri prezidenţiale în Turcia. Favorit este actualul premier Recep Tayyip Erdogan (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

UPDATE 20:08 Recep Tayyip Erdogan a câştigat din primul tur scrutinul prezidenţial, confirmă ministrul Justiţiei

Recep Tayyip Erdogan, candidatul Partidului pentru Dreptate şi Dezvoltare (AKP), a câştigat din primul tur scrutinul prezidenţial din Turcia, devenind primul şef al statului ales prin vot direct, anunţă ministrul turc al Justiţiei, Bekir Bozdag, citat de Reuters.

"Preşedintele Partidului pentru Dreptate şi Dezvoltare şi premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a devenit primul preşedinte ales de popor", a transmis, prin Twitter, Bekir Bozdag, potrivit Reuters.

Ministerul Justiţiei a confirmat că mesajul a fost transmis de pe contul oficial de Twitter al ministrului de resort.

UPDATE 20:04 Recep Tayyip Erdogan a câştigat scrutinul prezidenţial din Turcia - surse

Recep Tayyip Erdogan, candidatul Partidului pentru Dreptate şi Dezvoltare (AKP), a obţinut 52 la sută din voturi în scrutinul prezidenţial din Turcia, conform rezultatelor aflate după numărarea a 90 la sută din voturi, anunţă surse citate de agenţia Anatolia.

Potrivit surselor citate, după numărarea a 90 la sută din voturi, Erdogan a obţinut 52 la sută din voturi, situaţie care i-ar permite să câştige scrutinul prezidenţial din primul tur.

Pe locul al doilea este Ekmelettin Ihsanoglu, candidatul coaliţiei opoziţiei, condusă de Partidul Popular Republican (CHP), care a obţinut 39 la sută din voturi.

Selahattin Demirtas, candidatul Partidului Popular Democrat (HDP), a obţinut 9 la sută.

Dacă Erdogan va obţine peste 50 la sută din voturi, nu va mai fi necesară organizarea celui de-al doilea tur al scrutinului prezidenţial.

UPDATE 18:04 Scrutinul prezidenţial din Turcia s-a încheiat, prezenţa la urne fiind de peste 70%

Scrutinul prezidenţial din Turcia s-a încheiat duminică la ora 17.00, prezenţa la urne fiind de aproximativ 70-75 la sută, afirmă analişti citaţi de AFP.

Secţiile de votare s-au deschis la ora 8.00 (8.00, ora României) şi se vor închide la ora 20.00 (20.00, ora României).

Aproximativ 53 de milioane de alegători sunt chemaţi la urne pentru a decide între Erdogan, aflat la putere din 2003, şi doi adversari ai acestuia din opoziţie.

Recep Tayyip Erdogan: Primul scrutin prezidenţial direct, "foarte important" pentru istoria Turciei

Alegerea pentru prima dată a unui preşedinte prin votul direct al cetăţenilor este un "eveniment foarte important" pentru Turcia, a declarat, la secţia de votare, premierul Recep Tayyip Erdogan, marele favorit al scrutinului prezidenţial, relatează AFP.

"Poporul nostru îşi alege pentru prima dată fără intermediari preşedintele. Este un eveniment foarte important în istoria politică a Turciei", a declarat Erdogan într-o secţie de votare din Istanbul.

"Preşedintele-ales şi Guvernul vor colabora pentru atingerea obiectivelor fixate pentru anul 2023 (centenarul fondării Republicii) şi pentru 2071" (când se împlinesc 1.000 de ani de la venirea turcilor în Anatolia din Asia Centrală), a spus Erdogan.

Erdogan, în vârstă de 60 de ani, a mers la vot împreună cu soţia sa, Emina, şi cu cei doi fii şi cele două fiice.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 ALERTĂ Documente despre Simion și Lulea

2 SURSE George Simion este extrem de nervos după ce a aflat că Nicușor Dan crește în sondaje și el stagnează. Ia în calcul să nu mai participe la nicio …

3 VIDEO „Președintele” Simion, filmat în timp ce sare peste rând la aeroport și începe să bată în geamul unui ghișeu închis

4 Cam are dreptate omul ăsta în ce spune despre Viktor Orban...

5 ALERTĂ Scrisoarea celor 7 foști ambasadori SUA în România, democrați și republicani