Reconstruirea Uniunii Sovietice, scopul lui Vladimir Putin recunoscut încă de la începuturile carierei sale politice

Reconstruirea Uniunii Sovietice, scopul lui Vladimir Putin recunoscut încă de la începuturile carierei sale politice

 

„Lumea întreagă a rămas mască la felul în care Rusia a invadat Crimeea. Dar oare a fost cazul?” Analist de politică internaţională la BBC şi fost corespondent Reuters, Oliver Bullough este de părere că preşedintele Vladimir Putin nu a ţinut niciodată secretă intenţia sa de a restaura puterea Rusiei. 

 

Un nume demn de uitat – Vladimir Putin, primul discurs memorabil

 

Pe 16 august 1999, membrii Dumei de Stat (Parlamentul Rusiei) s-au întâlnit pentru a aproba candidatura premierului Vladimir Putin. A fost ascultat discursul candidatului, i-au fost puse câteva întrebări şi i s-a confirmat, rapid, poziţia. Acesta era cel de-al cincilea premier al lui Boris Elţîn în doar 16 luni, iar un membru ameţit al partidului i-a înţeles numele greşit. El a spus că ar susţine candidatura lui Stepaşin (Serghei Stepaşin, premierului abia căzut în dizgraţie, n.r.), mai degrabă decât a mai puţin cunoscutului său succesor, Vladimir Putin. Imediat după, membrul Dumei s-a corectat.

 

Dacă nici deputaţii Dumei nu şi-au putut aminti numele prim-ministrului, nu poţi învinui o lume întreagă că nu a acordat mare atenţie discursului premierului propus în august 1999. Oricum, se presupunea că nu va conduce mult Guvernul, aşa că de ce ne-am fi deranjat să-i reţinem numele?, se întreabă jurnalistul BBC.

 

Acel om era un fost ofiţer KGB şi a ajuns la conducerea celei mai mari ţări de pe Glob, mai întâi ca premier, apoi ca preşedinte, apoi iar premier, şi din nou preşedinte... Foarte puţini analişti şi-au dat seama atunci de puterea pe care o va avea, în principal pentru că foarte puţini au acordat atenţie discursului candidatului la funcţia de premier. Însă, acel discurs a oferit un fel de avanpremieră pentru aproape tot ce a realizat de atunci, pentru cum va da o formă nouă ţării care era foarte aproape de un colaps total.

 

Extrase din discursul lui Vladimir Putin, august 1999 (sursa: BBC Monitoring)

 

„Trebuie să punem capăt revoltelor. Acestea sunt în aşa fel organizate încât nimeni să nu fie bogat. Însă, în acest moment ţara are nevoie de reforme, astfel încât nimeni să nu fie sărac. Totuşi, această sarcină devine din ce în ce mai grea, pe zi ce trece. Nu poate exista un stat prosper cu o populaţie sărăcită.

 

Un instrument foarte important şi o prioritate pentru guvern este hrana populaţiei. Vom oferi asistenţă necondiţionată sectorului agricol, iar, la final, milioane de ţărani vor avea o singură grijă: să hrănească ţara cu produs rusesc de înaltă calitate.

 

Integritatea teritorială a Rusiei nu este subiect de negociere. Vom lua măsuri drastice împotriva oricui intervine asupra integrităţii teritoriale, folosind orice mijloc legal pe care îl avem la dispoziţie.

 

Rusia a fost o mare putere timp de secole şi va rămâne aşa. A avut dintotdeauna şi încă are, zone de interes în afara graniţelor, şi în fostele teritorii sovietice, şi în altă parte. Nu ar trebui să lăsăm garda jos în ceea ce priveşte acest subiect, nici n-ar trebui să lăsăm opinia noastră să fie ignorată.

 

Starea Rusiei la „prima venire“ a lui Putin

 

Cu doar 364 de zile înainte de 16 august 1999, Rusia era profund îndatorată: salariile pentru sectorul public erau întârziate cu lunile, asta dacă ajungeau să fie plătite, infrastructura de bază se prăbuşea, cele mai lăudate bunuri ale Rusiei aparţineau unei mici grupări de „oligarhi“, care conduceau ţara ca pe un teren de tenis propriu.

 

Mult aclamata armată rusească pierduse un război în Cecenia, un loc cu mai puţini locuitori decât soldaţi ruşi. Trei foşti parteneri ai Pactului de la Varşovia s-au alăturat NATO, aducând, astfel, alianţa vestică foarte aproape de graniţele Rusiei. Între timp, ţara era condusă de Elţîn, un beţiv irascibil cu o sănătate fragilă.

 

 

Situaţia era disperată, însă Vladimir Putin avea un plan.

 

„În acest discurs, nu pot analiza toate sarcinile pe care le are de îndeplinit guvernul. Dar ştiu un singur lucru: niciuna dintre aceste sarcini nu poate fi îndeplinită fără a impune o ordine şi o disciplină de bază în această ţară, fără a întări verticalitatea“, Vladimir Putin în discursul său către parlamentarii Dumei din 1999.

Născut în Leningrad în 1952, Putin a crescut în Epoca de Aur a Uniunii Sovietice, perioada după triumful nemaipomenit din cel de-al Doilea Război Mondial. Satelitul Sputnik, bomba cu hidrogen, căţeluşa Laika trimisă în spaţiu şi astronautul Iuri Gagarin – toate acestea erau dovezi ale ingeniozităţii sovietice. Cetăţenii ruşi se bucurau de o perioadă de pace şi de prosperitate, viaţa îşi urma un curs stabil, oamenii erau plătiţi, lumea întreagă îi respecta. Toţi îşi ştiau locul.

 

Când Putin a vorbit Dumei, ţara sa natală era un loc diferit, un stat prea puţin respectat. El a vorbit în limba omului de rând care tânjea după secolele de aur pierdute, care plângea după o vreme când Moscova era o forţă cu care nu te puneai. Nu a spus nimic explicit, însă a fost clar în discursul său că Rusia era rănită de eşecul de a opri forţele NATO care „invadaseră“ cu ajutorul fostului aliat, Serbia, regiunea Kosovo, scoţându-i pe ruşi afară cu doar câteva luni înainte.

 

Primul punct pe ordinea de zi: Cecenia

 

Politica internă era să restaureze stabilitatea, să pună capăt „revoltelor“ care trăgeau Rusia în jos. Politica externă era să recâştige locul fruntaş al Rusiei pe scena lumii. Aceste două scopuri i-au condus fiecare decizie pe care a luat-o de atunci. Dacă oamenii ar fi ascultat acel discurs, niciuna din acţiunile sale nu ar fi fost o surpriză, este de părere Oliver Bullough.

 

„De atunci, Vladimir Putin a profitat de fiecare ocazie pe care i-a oferit-o istoria, de la atacurile asupra turnurilor gemene din SUA, pe 11 septembrie 2001, până la Revoluţia din Ucraina din 2013. A fost un tactician desăvârşit şi un oportunist nemilos. Acasă şi peste hotare, Putin îşi doreşte o Rusie cu prestigiul pe care îl avea atunci când era flăcău”, notează analistul de politică internaţională Oliver Bullough.

 

Unde să-şi înceapă campania? Locul evident era Cecenia, un simbol al decăderii Rusiei. Cecenii îl învinseseră pe Elţîn care încercase să le zdrobească independenţa autoproclamată. Totuşi, victoria cecenilor era destul de amară. Războiul devastase populaţia, economia şi infrastructura. Cecenia devenise un vârtej al răpirilor, al violenţei şi al crimei şi, până la Putin, nimeni n-a făcut nimic s-o salveze.

 

În sfârşit, pentru patrioţii suferinzi ai Rusiei apăruse un om nu doar capabil să le plătească pensiile, dar şi foarte pregătit să-şi murdărească mâinile pentru a le apăra ţara natală. Până la intrarea în noul mileniu, atunci când Elţîn s-a retras şi l-a numit pe Vladimir Putin succesor, necunoscutul premier avea o popularitate de peste 70%, un nivel care nu a prea scăzut de atunci.

 

În Cecenia, sute de soldaţi ruşi şi sute de ceceni au murit. Sute de mii de ceceni au fugit din ţară şi au cerut azil în afara Rusiei, însă integritatea teritorială a Rusiei a fost asigurată, iar Putin a început greaua sarcină de a restaura prestigiul rusesc.

 

După 11 septembrie 2001, Putin şi-a redenumit campania în Cecenia ca parte a luptei globale împotriva terorismului, aducând astfel la respect critica internaţională asupra comportamentului soldaţilor ruşi. Pentru scurtă vreme a devenit un apropiat al preşedintelui american George W. Bush (care chiar susţinea că a întrevăzut sufletul lui Putin). Apropierea asta a durat până la Războiul din Irak. În Irak, Putin a insistat că trebuie respectată legea internaţională: să nu se permită nicio invazie fără aprobarea Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), iar acea aprobare nu fusese primită. 

 

Putin, un om de cuvânt - „Ce-i în guşă, şi-n căpuşă“

 

În Rusia, Putin a reuşit să distrugă cei mai puternici oligarhi, mai întâi pe cei care controlau presa, astfel îmblânzind televiziunile. Apoi, în 2003, poliţia l-a arestat pe Mihail Hodorkovski, cel mai bogat om al ţării. Compania lui petrolieră a fost dezmembrată şi cumpărată de o companie de stat. Hodorkovski a fost întemniţat după un proces atât de previzibil încât Amnesty International l-a declarat „un prizonier al conştiinţei“.

 

În doar patru ani, Putin zdrobea Cecenia, conducea presa liberă şi scăpase de oligarhi, câştigase un parlament care făcea ce voia el şi demonstrase că Rusia are o voce puternică pe scena internaţională. 

 

El spune ce crede şi face ce spune, cel puţin mult mai mult ca orice alt politician contemporan. Ce-i în guşă, şi-n căpuşă. Analiştii şi politicienii occidentali încearcă să descopere un discurs fals la el, dar de fapt nu există aşa ceva. Acest discurs fals a fost valabil pentru mulţi alţi mari lideri ruşi, chiar şi pentru Stalin, cel puţin până la cel de-al Doilea Război Mondial“, îl descrie pe Vladimir Putin, Dmitri Linnik, şeful londonez al postului de radio „Vocea Rusiei“.

 

Un singur lucru lipsea pentru ca universul copilăriei lui Putin să fie complet: o ideologie.

 

Putin restaurase anumite simboluri sovietice: a readus în actualitate imnul naţional şi emblemele sovietice, a lăudat triumful ţării în cel de-al Doilea Război Mondial, dar a îmbrăţişat şi teme pre-sovietice. A devenit un apropiat al Bisericii Ortodoxe Ruse, a lăudat filosofi anti-sovietici, cum ar fi Ivan Ilin, ale cărui rămăşiţe pământeşti au fost repatriate şi înmormântate cu onoruri militare.

 

Putin este recunoscut pentru principiile sale, susţinute cu tărie, la care apoi renunţă când se dovedesc a fi deranjante. În Irak, în 2003, a susţinut apărarea legii internaţionale, opunându-se unei invazii fără aprobarea ONU. În Georgia, în 2008, a trimis trupe fără măcar a se preface că va consulta Consiliul de Securitate al ONU. Anul trecut, în viziunea Kremlinului, orice intervenţie în Siria era inacceptabilă. Însă, intervenţia rusă din Ucraina, de anul acesta, este perfect justificată şi legitimă. 

 

Poate, de fapt, principiile sale nu au fost niciodată o problemă şi obiectivele lui Putin au fost, întotdeauna, să maximizeze puterea Rusiei şi să sfideze puterile occidentale în încercarea lor de a guverna Rusia.

 

Inocenţa lui Putin: noua ordine sovietică nu are cum să se prăbuşească

 

Putin a reuşit să reconstruiască o versiune a ţării copilăriei sale, una care poate acţiona independent pe scena mondială, una în care neînţelegerile sunt controlate, fără opunere, de Kremlin. Însă, aceasta este o sabie cu două tăişuri, căci Uniunea Sovietică s-a prăbuşit dintr-un motiv, iar o Rusie recreată pe acelaşi model riscă să-i împărtăşească soarta, atrge atenţia analistul de politică internaţională Oliver Bullough.

 

Potrivit lui Vladimir Bukovski, un disident care a petrecut un deceniu în închisorile sovietice înainte de exilul său în Occident din 1976, Putin este complet inocent când spune că dezintegrarea Uniunii Sovietice a fost „o catastrofă geopolitică“.

 

Nu înţelege că decăderea sistemului sovietic a fost predeterminată, astfel crede că misiunea sa este să restabilească sistemul sovietic cât de repede se poate“, spune Vladimir Bokovski.

 

Ca ofiţer KGB de grad mediocru care iubea Uniunea Sovietică, Putin nu avea perspectiva ofiţerilor superiori care ştiau bine că sistemul sovietic s-a prăbuşit sub greutatea propriei ineficienţe, şi nu din cauza urzelilor occidentale. „Asta îl face să repete exact aceleaşi greşeli. Vrea ca întreaga ţară să fie controlată de o singură persoană, cea din fruntea Kremlinului, fapt care va conduce la dezastru“, avertizează Bukovski.

 

Decizia lui Putin de a invada Crimeea a fost luată rapid şi impulsiv, de către un mic grup de oficiali apropiaţi preşedintelui. Acest lucru înseamnă că nu există nimeni care să-l avertizeze pe Putin de consecinţele pe termen lung ale acţiunilor sale. Până când nu va afla asta pe pielea lui, el va păstra acest curs.

 

Asta înseamnă că relaţiile cu Occidentul vor rămâne încordate, mai ales în domenii pe care Putin le consideră „zone de interese legitime“. Dar nu putem spune că nu am fost avertizaţi, conchide Oliver Bullough, pentru BBC.

 

Extrase din discursul lui Vladimir Putin, martie 2014

 

„Doar atunci când Crimeea a ajuns parte dintr-o altă ţară, Rusia a realizat că teritoriul - nu doar că a fost furat -  ci de-a dreptul jefuit.

 

Am auzit că rezidenţii Crimeei spuneau că, în 1991, au fost pasaţi ca un sac de cartofi. E greu să nu fi de acord cu această afirmaţie. Şi cum rămâne cu statul rus? Cum rămâne cu Rusia? A acceptat cu umilinţă această situaţie. Această ţară a trecut prin momente grele, aşa că a fost, pur şi simplu, incapabilă să-şi apere propriile interese.

 

Nu a fost nicio confruntare armată în Crimeea şi nicio victimă. De ce credeţi că s-a întâmplat aşa? Răspunsul este simplu: pentru că este foarte dificil, practic imposibil să te lupţi cu dorinţa poporului.

 

Partenerii noştri occidentali, conduşi de Statele Unite ale Americii, preferă să nu se supună legii internaţionale în politicile lor externe, ci legii armelor. Au ajuns să se încreadă atât de mult în exclusivitatea şi excepţionalismul lor, încât să decidă destinul întregului Glob. Numai ei consideră că au dreptate mereu.“

 


Sursa: adevarul.ro

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 O să aveți un șoc după ce veți citi povestea asta! Așa vi se fură țara, dragi români!

2 Interlopi la PNL

3 Cine sunt cei patru „oameni obișnuiți" care i-au făcut partid lui Dragnea

4 DEZVĂLUIRI Pesediștii înroșeau telefoanele / Presiunile puse de cumnatul lui Adrian Năstase asupra conducerii AS…

5 Dur articol! Așa este, domnule președinte?