Renzi consideră drept 'eroare tragică' dorința unor țări de a construi Europa fără Rusia

Premierul italian Matteo Renzi a calificat marți drept 'eroare tragică' dorința unor state europene de a construi Europa fără a ține cont de Rusia, relatează AFP. "A construi Europa fără Rusia, așa cum face o țară recent intrată în comunitatea noastră (Uniunea Europeană), este o eroare tragică", a declarat Renzi, într-un discurs la Rimini (est), în fața mișcării catolice Comuniune și Eliberare.

Renzi nu a numit țara la care s-a referit, însă mai multe state din estul sau nordul Europei, printre care Polonia sau țările baltice, au fost extrem de critice față de Rusia lui Vladimir Putin, pe care îl acuză că alimentează războiul din estul Ucrainei.

În acest lung discurs de revenire din vacanță, Renzi a vorbit de asemenea despre imigrație, acuzându-i pe populiști că aruncă gaz pe foc în speranța de a aduna voturi.

"Provincialismul fricii nu va învinge. Pierdem poate două sau trei voci, însă în primul rând salvăm vieți", a declarat el, subliniind că a acționa în această situație este o chestiune 'civilizație'.

El nu a făcut însă niciun comentariu privind declarațiile de luni de la Berlin ale cancelarului german Angela Merkel și președintelui francez Francois Hollande, care au făcut apel la țările europene să pună în aplicare 'cât mai rapid posibil' reglementările comunitare privind dreptul la azil. AGERPRES


populare
astăzi

1 Barje scufundate în Dunăre / operațiune complexă pentru salvarea Unității 2 Cernavodă

2 Jumătate sunt de la PSD / Peste 50 de parlamentari, instruiți la școlile SRI și MApN...

3 Președintele iranian, Pezeshkian, se îndoiește de identitatea noului lider suprem

4 Dezbatere aprinsă / Prețurile din Brașov și Bran, mai mari ca în vestul Europei?

5 Ce s-a ales de membrii celei mai faimoase secte ucigașe din secolul XX. Descoperirea unei actrițe de la Hollywood