România se pregăteşte de luptă - Cum se antrenează soldaţii noştri şi cei americani: "Au avut loc trageri speciale"

Scafandrii de luptă români şi americani au executat, în ultimele două săptămâni, la Mangalia, un exerciţiu comun de antrenamente pentru dezvoltarea interoperabilităţii între cele două structuri.

Antrenamente comune ale scafandrilor de luptă români şi americani, la Mangalia (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat al Statului Major al Forţelor Navale, exerciţiul - Joint Combined Exercise Training (JCET) -, desfăşurat între 28 iulie şi 8 august, a debutat cu prezentarea noţiunilor teoretice şi a continuat cu executarea unor acţiuni complexe de luptă pe uscat, în aer şi pe mare.

”Au fost derulate misiuni de inserţie la obiective şi de extragere a personalului propriu din zone inamice, recuperări de materiale, culegere de informaţii, misiuni de inspecţie şi control a unei nave suspecte, iar la final au avut loc trageri speciale de luptă cu diferite tipuri de armament din dotare”, a afirmat reprezentantul Centrului 39 Scafandri, Consuela Constantinescu.

Ajuns la cea de-a cincea ediţie, exerciţiul face parte din programul de parteneriat al Armatei României cu Armata SUA - Partner Development Program, PDP. Acesta contribuie la dezvoltarea pregătirii scafandrilor militari români care fac parte din Secţia scafandri pentru operaţii speciale, structură interoperabilă şi dislocabilă în orice moment, capabilă să execute întreaga gamă de misiuni specifice.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

3 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte