Rusia a returnat în Belarus 19 tone de mere, sub pretextul că provin din Republica Moldova

Serviciul federal rus pentru siguranţa alimentară (Rosselhoznadzor) a decis returnarea în Belarus a 19 tone de mere, afirmând că fructele proveneau de fapt din Republica Moldova şi au fost reexportate pe piaţa din Rusia cu documente false, relatează agenţia Tass, în pagina electronică.

Rusia a returnat în Belarus 19 tone de mere, sub pretextul că provin din Republica Moldova (Imagine: Thomas Dan/ Mediafax Foto)

"Certificatul fitosanitar care însoţea transportul menţiona că merele proveneau din Belarus. Inspectorii au descoperit, însă, că fructele sunt din Republica Moldova", a anunţat Rosselhoznadzor. Transportul de mere a fost returnat în Belarus, a adăugat serviciul federal rus pentru siguranţa alimentară.

La începutul acestei luni, serviciul federal rus pentru siguranţa alimentară şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu încercările Belarusului de a reexporta în Rusia produse alimentare interzise de Moscova în urma sancţiunilor impuse de Occident în contextul crizei din Ucraina.

Belarusul, care, alături de Rusia şi Kazahstan, face parte din Uniunea Vamală, a promis consolidarea măsurilor de control la reexportarea produselor alimentare.

La începutul lunii august, Rusia a interzis pentru un an importurile de carne, peşte, fructe şi legume din Statele Unite, Uniunea Europeană, Canada, Australia şi Norvegia, în replică la sancţiunile impuse Moscovei de Occident în contextul crizei din Ucraina.

De asemenea, Rusia a interzis în iulie importul de fructe şi legume din Republica Moldova, după ce Chişinăul a semnat Acordul de Asociere cu UE. Autorităţile de la Chişinău au denunţat motivaţiile politice ale embargoului impus de Rusia, însă Moscova a invocat calitatea produselor moldoveneşti. În acest context, o delegaţie a serviciului federal rus de supraveghere veterinară şi fitosanitară se află începând de luni la Chişinău, pentru verificări la companiile moldoveneşti producătorare de alimente de origine animală, relatează Jurnal de Chişinău.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Viaductul de la Nădășelu, ridicat în timp record peste cimitirul din sat

2 Circulația pe lotul Sibiu-Boița de pe A1 va fi oprită: șoferii revin pe DN7

3 Oamenii de afaceri Gregor Hudohmet și Dragomir Theodor Cristian, arestați preventiv 30 de zile după ce ar fi cerut șpagă 450.000 euro de la o altă fir…

4 Suspectă treabă... / Afacerea gazului lichefiat: culisele contractului de lobby de la Cotroceni

5 Portița din Pacific / insula unde chinezoaicele nasc copii cu cetățenie SUA