Rusia desfășoară sisteme de rachetă S-300PMU în Crimeea

Forțele armatei ruse, care staționează în Crimeea, au fost completate în ultimele șase luni cu sisteme antiaeriene S-300PMU, cu sisteme antinavale "Bal" și "Bastion", cu avioane de vânătoare Su-27 și Su-30, precum și cu alte tipuri de arme și echipamente militare, a declarat miercuri pentru Ria Novosti o sursă apropiată dosarului.

Foto: (c) Pavel Rebrov / REUTERS

Desfășurarea de sisteme S-300PMU în Crimeea a permis finalizarea creării unei apărări antiaeriene eficiente, capabile să garanteze securitatea forțelor și echipamentelor Flotei ruse din Marea Neagră, potrivit interlocutorului agenției ruse de presă.

Sistemele de rachete S-300PMU Favorit sunt concepute împotriva avioanelor moderne, rachetelor de croazieră și rachetelor balistice tactice. Ele sunt capabile să lovească o țintă care zboară cu o viteză de 6.450 km/oră.

Raza de acțiune a acestui sistem de rachete variază de la 40 km pentru ținte balistice, la 200 km pentru avioane. Sistemul de rachete S-300PMU a intrat în serviciul armatei ruse în anul 1993.

AGERPRES/(AS — autor: Lilia Traci, editor: Florin Ștefan)


populare
astăzi

1 Numerele extrase la Loto pe 15 octombrie: miză de peste 2,7 milioane de euro

2 Polițiștii italieni au găsit 100 de mii de euro într-un Rolls Royce înmatriculat în România

3 Haos pe aeroporturile din Moscova după un nou atac masiv cu drone al Ucrainei

4 Două personaje detestabile / Blatul toxic prin care PSD preia puterea

5 România, lăsată fără apărare în fața noului val de COVID: acuzații grave la adresa Ministerului Sănătății