Rusia trimite un nou convoi umanitar, al 13-lea, în estul separatist al Ucrainei

Un nou convoi umanitar rus, al 13-lea, a ajuns duminică în regiunile Donețk și Lugansk din estul separatist al Ucrainei, informează agenția TASS, citând Ministerul rus pentru Situații de Urgență.

Potrivit sursei menționate, peste 170 de camioane au transportat în cele două regiuni o încărcătură de aproape 1.800 de tone, constând în special în alimente, medicamente, materiale de primă necesitate, materiale de construcții.

Agenția ucraineană Unian scrie că acest convoi 'umanitar' a intrat în Ucraina printr-o porțiune necontrolată a frontierei ruso-ucrainene din regiunea Rostov.

De la mijlocul lunii august, Rusia a trimis în estul Ucrainei, teritoriu controlat de insurgenții proruși, peste 16.000 de tone de ajutor umanitar, dar niciunul din convoaiele ruse nu a fost inspectat de partea ucraineană sau de Crucea Roșie, menționează newsru.com.

De fiecare dată, Ucraina a atras atenția că, prin trimiterea acestor 'convoaie umanitare', cu un conținut necunoscut și fără acordul și permisiunea autorităților de la Kiev, Rusia încalcă legislația ucraineană și internațională.

Potrivit presei ucrainene, alături de produse alimentare și medicamente, Moscova ar fi trimis în Donbas și arme și muniții pentru rebelii proruși.

La sfârșitul lunii ianuarie, ONU a solicitat Rusiei să prezinte un raport detaliat cu privire la conținutul 'convoaielor umanitare' trimise până la acea dată, precum și informații despre modul în care aceste ajutoare au fost distribuite. AGERPRES


populare
astăzi

1 O directoare a unui colegiu de elită renunță la concurs, deși a promovat prima probă

2 Sabrina Voinea iese în evidență înainte de Mondialele de la Rotterdam

3 Bernadette Szocs joacă astăzi pentru o nouă medalie, după un eșec dureros la dublu

4 Un cămătar a fost prins în flagrant în Bucureşti / El acordase un împrumut de 36.000 de euro și primise înapoi 150.000 doar dobânzi

5 VIDEO Haos în sudul Italiei / Cozi de kilometri la stațiile de carburanți și proteste ale transportatorilor