Scrisorile tranșante ale prințului Charles către miniștrii guvernului Tony Blair vor fi publicate

O serie de scrisori potențial stânjenitoare trimise de prințul Charles membrilor executivului de la Londra în perioada 2004-2005 vor fi publicate miercuri, situație ce ar putea ridica semne de întrebare asupra neutralității politice a viitorului suveran britanic, relatează agenția Reuters.

Guvernul britanic a blocat mult timp dezvăluirea respectivelor scrisori, considerând că ele sunt 'prea tranșante', dar justiția a decis anul trecut că împiedicarea publicării lor este ilegală, decizie confirmată în luna martie de Curtea Supremă.

Colecția celor 27 de scrisori au fost denumită 'memoriile păianjenului negru', datorită scrisului de mână greu lizibil al prințului Charles. Textele vor fi publicate în ediția electronică a ziarului The Guardian, care s-a luptat timp de un deceniu în instanțele de judecată pentru a intra în posesia acestor scrisori expediate miniștrilor din Cabinetul condus de Tony Blair.

Actualul premier David Cameron a calificat verdictul Curții Supreme drept 'dezamăgitor'. 'Este vorba despre principiul conform căruia membrii de seamă ai familiei regale au dreptul să-și exprime confidențial opiniile în fața guvernului. Cred că cei mai mulți sunt de acord că așa este cel mai corect', a spus șeful executivului de la Londra. Un mesaj asemănător a venit din partea serviciului de presă al prințului Charles, care și-a exprimat 'dezamăgirea că principiul intimității nu a fost susținut'.

Conform tradiției britanice, familia regală trebuie să rămână neutră politic. Regina Elisabeta a II-a a respectat acest principiu în cei 63 de ani de când este suverana Marii Britanii. În schimb, prințul Charles a exprimat adesea păreri personale în chestiuni care îi sunt dragi, precum arhitectura sau mediul înconjurător, iar scrisorile ce vor fi publicate ar putea stârni controverse dacă vor lăsa impresia că el nu ar fi fost de acord cu unele politici ale miniștrilor sau că ar fi încercat să-i influențeze. AGERPRES


populare
astăzi

1 Scandalul din AUR / Mesajele pe WhatsApp care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl înfundă pe Simion

2 Ăștia ne iau de proști? / Un liberal s-a întors deja în guvern. Câți or mai fi?

3 Cum își racola victimele Alexandru Toader: uși încuiate și șantaj cu examenele / Amănunte abominabile despre prădătorul sexual, fiul fostului ministru T…

4 Planul lui Trump pentru Ucraina stârnește panică în Europa și la Kiev

5 Banii reținuți din pensiile speciale, returnați cu țârâita până în 2028