Secretarul general al NATO: Nu există niciun semn privind retragerea militarilor ruşi

Secretarul general al NATO: Nu există niciun semn privind retragerea militarilor ruşi

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat joi la Varşovia că încă "nu există niciun semn" cu privire la retragerea forţelor ruse mobilizate la frontiera ucraineană, anunţată de preşedintele rus Vladimir Putin.

Secretarul general al NATO: Nu există niciun semn privind retragerea militarilor ruşi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Până în prezent nu am remarcat niciun semn al retragerii reale a forţelor. Dacă am avea dovezi vizibile, aş fi primul care le-ar saluta", a declarat Rasmussen în cadrul unei întâlniri cu presa la care a participat şi premierul polonez Donald Tusk.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat, miercuri, că Rusia şi-a retras trupele de la frontiera cu Ucraina.

"Ni s-a spus tot timpul că trupele noastre de la frontiera ucraineană ridică îngrijorări: le-am retras, ele nu mai sunt în prezent la frontiera ucraineană, ci acolo unde desfăşoară exerciţii în mod obişnuit", a declarat el la încheierea întâlnirii sale cu preşedintele OSCE, elveţianul Didier Burkhalter.

"Am o vedere foarte bună", a declarat ironic Rasmussen, întrebat în legătură cu un mesaj postat pe Twitter de ministrul rus de Externe, care l-a acuzat că este "orb" pentru că nu a remarcat această retragere.

Secretarul general al NATO şi-a încheiat, joi, vizita de două zile în Polonia şi va merge în Estonia, unde va prezida Consiliul Atlanticului de Nord şi va vizita Centrul de excelenţă eston pentru apărare cibernetică. El se va întâlni, de asemenea, cu preşedintele eston Toomas Ilves şi cu premierul Taavi Roivas.

Ca semn de susţinere a statelor membre în regiune, NATO şi-a consolidat prezenţa militară mobilizând avioane şi nave suplimentare.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Documente / Această turnătoare a fost timp de 10 ani membră CNA...

2 „15.000 de euro în numerar, 4.000 de euro în bijuterii. Eram furioasă”

3 Stupoare la Chișinău după rezultatele unui sondaj realizat în România. Jurnalist: „Nu pot să înțeleg această combinație de trădare și spaimă”

4 Ce ar putea fi misterioasa aeronavă care s-a prăbușit recent lângă baza Area 51

5 Românul care l-a consiliat pe Trump anunță ce li se pregătește rușilor și coreenilor. „N-are nicio problemă să recurgă la metode foarte dure”