Șeful delegației UE în Republica Moldova, interzis în Transnistria

Șeful delegației UE în Republica Moldova, interzis în Transnistria

Așa-numitul 'serviciu de grăniceri' din regiunea transnistreană nu i-a permis marți dimineață ambasadorului Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, să se deplaseze în localitatea Molovata Nouă, din stânga Nistrului, relatează publicația Jurnal.md.

Pirkka Tapiola urma să participe la inaugurarea unui Oficiu al medicilor de familie din Molovata Nouă, renovat din fonduri europene, dar nu a reușit să treacă de așa-numiții 'grăniceri' transnistreni.

În timp ce membrilor delegației UE, care îl însoțeau, li s-a permis accesul în stânga Nistrului, mașina în care se afla Pirkka Tapiola a fost întoarsă din drum, a relatat reporterul Ziarului Național.

Primarul de Molovata Nouă, Valeriu Sandu, și-a exprimat regretul în legătură cu faptul că șeful delegației UE nu a putut ajunge la eveniment din cauza acțiunilor separatiștilor transnistreni.

Președintele raionului Dubăsari, Grigore Policinschi, a declarat, la rândul său, că regretă incidentul, evocând că și el are interdicție de a merge în localitățile raionului Dubăsari, aflate sub jurisdicția Chișinăului, prin același punct de trecere al separatiștilor. Policinschi a ajuns însă la Molovata Nouă, traversând Nistrul cu bacul.

Reprezentantul Chișinăului în cadrul Comisiei Unificate de Control, Eduard Bumbac, și-a exprimat indignarea în legătură cu respectivul incident, afirmând că prin astfel de acțiuni regimul de la Tiraspol nu face decât să se autoizoleze. În plus, interzicerea liberei circulații a persoanelor și mărfurilor încalcă acordurile anterioare între regimul transnistrean și autoritățile de la Chișinău, a adăugat el. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 „Sacoșa cu 2,5 milioane de euro era pentru Elena Udrea”

3 Ce urmează? Liniște și o guvernare liberală

4 „Femeile care vor să facă sex să poarte la job un cerculeț verde pe rever” / Controversă provocată de George Bu…

5 Tun de 400 de milioane de euro! / Cui au dat liberalii licențele pentru nămolul de la Techirghiol și sarea de la…