Semnarea la Bruxelles a unui acord tripartit asupra livrării de gaz rusesc către Ucraina în această iarnă

Semnarea la Bruxelles a unui acord tripartit asupra livrării de gaz rusesc către Ucraina în această iarnă

Un acord pentru a asigura livrarea de gaz rusesc către Ucraina până în martie 2015 a fost semnat joi seară la Bruxelles de Rusia, Ucraina și Uniunea Europeană, au constatat jurnaliști de la AFP.

Foto: (c) Francois Lenoir / REUTERS

Textul a fost semnat de miniștrii energiei din cele două țări, Aleksandr Novak din Rusia și Iuri Prodan din Ucraina, și de comisarul european pentru energie Günther Oettinger.

Un act adițional la contractul dintre grupurile de gaz rusesc Gazprom și ucrainean Naftogaz a fost apoi parafat de șefii celor două companii, Aleksei Miller și Andrii Kobolev.

"Responsabilitatea politică, logica de cooperare și sensul economic au prevalat", a estimat președintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, într-o conferință de presă.

"Acesta este un pas important pentru securitatea noastră energetică", a asigurat el, declarând că "nu există niciun motiv" pentru europeni să sufere de frig în această iarnă.

Barroso și-a exprimat "speranța că acest acord va spori încrederea între Ucraina și Rusia". "Punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk" pentru încetarea focului în estul separatist al Ucrainei "ar trebui acum să fie prioritatea", a adăugat el.

Oettinger a declarat că acordul se referă la un total de 4,6 miliarde de dolari, inclusiv plata datoriei de gaze a Ucrainei către Rusia și livrările de gaze până în martie. Prețul a fost stabilit la 385 dolari pentru 1.000 m3. El a precizat că Ucraina "este în măsură să facă aceste plăți".

AGERPRES/(AS — editor: Sorin Calciu)

Citește și:
Conflictul asupra gazului: UE "își va juca rolul pentru facilitarea punerii în aplicare a acordului" /Hollande și Merkel/

Ucraina va plăti 1,45 miliarde dolari "în câteva zile" pentru reluarea livrărilor de gaz rusesc


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 De citit...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”