Senatorul american John McCain: Economia rusă a fost influențată negativ de prețul petrolului, nu de sancțiuni

Economia rusă a fost influențată negativ de prăbușirea prețului la petrol, nu de sancțiuni, a declarat senatorul american John McCain într-un interviu pentru CNN, informează Ukrainskaia Pravda.

Foto: (c) Alex MICSIK / AGERPRES FOTO

'Ar trebui să mulțumim Arabiei Saudite, care a permis ca prețurile la petrol să scadă până la un asemenea nivel încât să aibă o influență dramatică asupra economiei lui Vladimir Putin. Acest lucru nu are nicio legătură cu acțiunile președintelui SUA', a spus McCain.

În opinia lui McCain, sancțiunile introduse de SUA, care constituie strategia lui Obama în confruntarea cu Rusia, s-au dovedit puțin eficiente.

Președintele SUA, Barack Obama, a combătut anterior opinia conform căreia Putin este 'un bun jucător de șah, care a învins Occidentul și pe Obama', și a subliniat că tocmai Putin este responsabil pentru actuala criză economică din Rusia.

AGERPRES/(AS — autor: Adriana Matcovschi, editor: Ionuț Mareș)


populare
astăzi

1 VIDEO Prostie fără margini, de-ți vine să vomiți că trăiești în mijlocul unor astfel de personaje, după un filmuleț cu militari în centrul Craiovei

2 Scandal la negocierile SUA-Ucraina: replica tăioasă primită de emisarul lui Trump

3 Eșec usturător pentru PSD în ultimul sondaj CURS: AUR se distanțează la 34%

4 Experimente Starlink în bazele MApN de lângă Brașov?

5 Misterul morții a zece pompieri pe insula Lampedusa: un radar militar, principalul suspect