Serbia: 79 de persoane, inclusiv un fost ministru, arestate pentru corupție

Poliția sârbă a arestat 79 de persoane, inclusiv un fost ministru, acuzate de diverse fapte de corupție, în urma cărora au fost devalizate 100 de milioane de euro, a anunțat sâmbătă ministrul de interne Nebojsa Stefanovic, informează AFP.

"Aceste persoane au comis din 2004 mai multe fapte de corupție, abuz de putere (...) care le-a permis să fure peste 100 de milioane de euro. Printre cei arestați se numără un fost ministru, mai mulți foști înalți funcționari, primari și foști primari, precum și directori ai unor mari companii", a declarat Stefanovic, care l-a identificat pe fostul ministru doar după inițiale — S.M. Potrivit site-ului de internet al cotidianului Blic, ar fi vorba despre Slobodan Milosavljevic, fost ministru al comerțului în timpul guvernului democrat proeuropean al defunctului premier Zoran Djindjic, asasinat în martie 2003.

Stefanovic a declarat că ancheta împotriva suspecților "s-a intensificat în cursul anului trecut". Poliția mai caută încă cinci suspecți, a adăugat el. "Este vorba despre cea mai mare operațiune care a vizat sufocarea corupției și a delictelor financiare. Lupta noastră împotriva corupției nu va ține cont de apartenența la niciun partid politic și nici de funcția" pe care o dețin suspecții, a continuat ministrul sârb.

Anunțul despre aceste arestări survine la două săptămâni după ce Serbia a deschis, la 14 decembrie, primele două capitole de negociere în vederea aderării la Uniunea Europeană.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Gest disperat al președintelui Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan

2 REVOLTĂTOR Curtea Supremă ar putea primi 4,5 miliarde de lei în plus pentru salariile magistraților mărite retroactiv chiar de judecătorii Curții Supr…

3 „O armă iraniană puternică” / Cum au fost uciși cei șase militari americani într-un atac al Iranului

4 O informație picantă despre noul noul ayatollah al Iranului. Provine dintr-un document CIA, care l-a spionat la Londra

5 „Au fost atât de incompetenți încât au lăsat toți militarii în baze, crezând că aceștia nu vor fi țintă” / Fisurile operațiunii americane în Iran