Serghei Lavrov: SUA vor să domine lumea

Serghei Lavrov: SUA vor să domine lumea

Rusia a acuzat miercuri SUA că vor "să domine lumea", în special să le impună europenilor poziția lor privind criza ucraineană, după discursul privind starea națiunii al președintelui american Barack Obama, relatează AFP și Reuters.

"Statele Unite vor să domine lumea", a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, în cadrul unei conferințe de presă. "În centrul filosofiei americane nu există decât un singur lucru: "noi suntem numărul unu", a subliniat el.

Lavrov a făcut de asemenea apel la Washington să treacă de la "dictat" la cooperare.

În discursul privind starea națiunii susținut marți în Congres, președintele american Barack Obama a declarat că "Rusia este izolată", iar economia ei "este bucăți".

"Apărăm principiul conform căruia marile puteri nu trebuie să le hărțuiască pe cele mai mici, opunându-ne agresiunii ruse, susținând democrația în Ucraina și oferindu-le noi asigurări aliaților noștri din NATO", a spus Barack Obama.

"Anul trecut, în contextul în care desfășuram munca dificilă de a impune sancțiuni împreună cu aliații noștri, unii au sugerat că agresiunea (președintelui rus Vladimir) Putin constituie o demonstrație magistrală de strategie și de forță. Ei bine, astăzi, SUA sunt cele care se țin puternice și unite cu aliații lor, în timp ce Rusia este izolată, iar economia ei este bucăți", a declarat liderul de la Casa Albă.

AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING DNA a găsit la domiciliul primăriței din Olteni / Teleorman 251.860 de euro, 90.100 de lei și 320 de dolari

2 VIDEO Trump Jr. / „Am fost la Monaco, jumătate dintre mașinile de superlux sunt ale ucrainenilor”

3 Hopa! Ce avem noi aici?

4 VIDEO Pe asta ați văzut-o?

5 Document / „Europa va fi de nerecunoscut” / Noua strategie de securitate a SUA dă fiori...