Speranțe că avionul dispărut ar putea fi găsit în adâncurile Oceanului Indian

Speranțe că avionul dispărut ar putea fi găsit în adâncurile Oceanului Indian

Semnalul radio reperat în ocean a fost emis pe aceeaşi frecvenţă ca a cutiei negre aflate la bordul cursei MH370, scrie BBC. Potrivit premierului Australiei, zeci de avioane şi nave sub pavilion australian se îndreaptă către locul în care s-ar putea afla rămăşiţele aeronavei.

Iată declarația lui TONY ABBOT, premierul Australiei: "Trebuie să spun clar că avem speranţe, dar nu certitudini. Aceasta este cea mai dificilă operaţiune de căutare din istoria omenirii. Încercăm să găsim un avion care se află la fundul unui ocean foarte adânc, într-un areal foarte vast de căutare".

Experţii susţin că semnalul oferă speranţe privind găsirea unor răspunsuri, dar avertizează că nimic nu a fost confirmat până în prezent.

SIMON BOXALL, om de ştiinţă implicat în căutări este mai rezervat: "Sunt optimist, dar cu moderaţie. Frecvenţa este cea corectă, este în regiunea corectă. Grija mea este faptul că nu avem încă o confirmare sigură a acestei informaţii. Desigur, trebuie să luăm în calcul şi că se află atâtea vase în zonă, cu echipament ce ar putea cauza interferenţe."

Vasele deja mobilizate în zona de căutare au identificat mai multe obiecte plutitoare. Niciunul nu a fost recuperat deocamdată pentru a i se stabili provenienţa. Găsirea cutiilor negre e crucială în desfăşurarea anchetei. În lipsa lor ar putea dura ani până când vom şti ce s-a întâmplat cu aeronava Malaysia Airlines.

Sursa: realitatea.net


populare
astăzi

1 Operațiunea secretă prin care „Numărul 14”, cea mai grea brățară dacică, a fost recuperată din Cehia

2 El este atacatorul din Cracovia

3 VIDEO Momentul bizar cu Aleksandar Vučić care a devenit ținta ironiilor pe internet

4 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

5 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…