Stare de urgență în Franța: Peste 350 de consemnări la domiciliu și 2.500 de percheziții

Stare de urgență în Franța: Peste 350 de consemnări la domiciliu și 2.500 de percheziții

Aproximativ 2.500 de percheziții administrative au fost efectuate și 354 de persoane au fost consemnate la domiciliu de la instaurarea stării de urgență în Franța după atentatele de la 13 noiembrie de la Paris, a precizat miercuri, pentru AFP, Ministerul de Interne.

Aceste percheziții administrative au dus la reținerea a 305 persoane și la plasarea sub supraveghere a 267 dintre ele, conform bilanțului Ministerului de Interne, comunicat de purtătorul său de cuvânt, Pierre-Henry Brandet.

Până miercuri, fuseseră confiscate 398 de arme, dintre care 39 arme de război.

Starea de urgență a fost instaurată după atentatele jihadiste care s-au soldat cu 130 de morți la 13 noiembrie. Ea a fost prelungită de parlament până la sfârșitul lui februarie.

Starea de urgență, instaurată la o zi după atentate cu aprobarea unei largi majorități a francezilor, a stârnit totuși o nemulțumire tot mai mare în rândurile majorității socialiste.

Primele critici au apărut încă de la instaurarea stării de urgență și s-au amplificat săptămâna trecută, după apariția modificărilor prevăzute de reforma constituțională prezentată de guvern pentru prelungirea măsurilor excepționale (consemnarea la domiciliu, limitarea adunărilor) cu până la șase luni după încetarea stării de urgență.

Avocatul Poporului, Jacques Toubon, a fost sesizat în legătură cu 12 cazuri de proceduri (percheziții, consemnări la domiciliu) desfășurate în cadrul stării de urgență.

AGERPRES/(AS — editor: Ionuț Mareș)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare . Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro .

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro .


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim... / Azi, afacerile familiei lui Laurențiu Blaga, șeful Agenției de Cadastru și Publicitate Imobiliară

2 BREAKING Înregistrări secrete de la vârful conducerii americane scurse în presă

3 Dan Negru, jefuit în metroul din Paris de patru copii români: „Mi-au tăiat geanta, au luat tot”. Surpriza apelului primit după 30 de minute

4 O doctoriță de 39 de ani, găsită moartă în locuința sa din Sectorul 1. Femeia ar fi avut o pungă de plastic pe cap

5 De citit... / „Bomba” de 7 trilioane care amenință să arunce în aer piețele internaționale