ȘTIRILE AMIEZII - POLITICI INTERNAȚIONALE-ROMÂNIA ÎN LUME - 17 NOIEMBRIE

ȘTIRILE AMIEZII - POLITICI INTERNAȚIONALE-ROMÂNIA ÎN LUME - 17 NOIEMBRIE

Președintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, a salutat luni victoria lui Klaus Iohannis în al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România, apreciind că aceasta este o veste excelentă pentru România și pentru întreaga Uniune Europeană (UE) și că Iohannis va menține România pe calea democrației. ''Sunt mândru de poporul român care a participat în număr mare la aceste alegeri importante.

Doresc să îl felicit pe Klaus Iohannis pentru victoria sa binemeritată în alegerile prezidențiale de ieri (duminică — n.r.) din România. Aceasta este o veste excelentă pentru România și întreaga Uniune Europeană. Este o victorie pentru valorile de centru-dreapta și sunt mândru de rolul jucat de PPE. Klaus Iohannis va menține România pe calea democrației și o va conduce în interesul poporului român'', a menționat liderul PPE într-un comunicat.

* Șase soldați și trei polițiști ucraineni au fost uciși în urma violențelor produse în ultimele 24 de ore în estul separatist al Ucrainei, au anunțat luni autoritățile de la Kiev. În același timp, nouă soldați și cinci polițiști au fost răniți. Autoritățile au raportat de asemenea tiruri de artilerie, două atacuri și o ambuscadă, un semn în plus că armistițiul încheiat la 5 septembrie între armata ucraineană și separatiștii proruși din est este fragil. Schimburi de focuri s-au produs pe parcursul întregii nopți în împrejurimile aeroportului Donețk, epicentrul luptelor între cele două tabere de mai multe luni.

* Una dintre clădirile Parlamentului britanic unde se află birourile multor legislatori a fost evacuată luni din cauza unui pachet suspect, a declarat un purtător de cuvânt al poliției londoneze. Portcullis House este o clădire de birouri aflată față în față cu Palatul Westminster și deasupra stației de metrou Westminster. Poliția a afirmat că stația de metrou a fost închisă și s-au instituit restricții de circulație în zonă.

* Cancelarul german Angela Merkel a criticat dur atitudinea președintelui rus Vladimir Putin față de conflictul din Ucraina și a îndemnat Uniunea Europeană (UE) și SUA să adopte o poziție comună față de Rusia. În timpul unui discurs susținut luni la Institutul Lowy pentru Politici Internaționale (Australia), Merkel a îndemnat Europa și SUA la acțiuni hotărâte și la unison față de atitudinea Moscovei, pentru soluționarea conflictului ucrainean.

Șefa guvernului de la Berlin l-a criticat aspru pe liderul rus Vladimir Putin și a atenționat în legătură cu 'marele incendiu' care ar putea izbucni în Europa din cauza situației din Ucraina. Potrivit Angelei Merkel, Rusia continuă să se ghideze după vechiul mod de gândire, în categorii de 'sfere de influență', ceea ce duce la nerespectarea dreptului internațional.

* Zborurile avioanele militare ruse reprezintă o amenințare la adresa aviației civile europene, a estimat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. 'Forțele aeriene ruse și-au intensificat zborurile de-a lungul frontierelor NATO.Problema este că piloții ruși de multe ori nu-și deschid emițătoarele, nu dezvăluie planurile lor de zbor și nu sunt în contact cu controlorii de trafic aerian civili', a declarat Stoltenberg. 'Acest fapt reprezintă un risc pentru aviația civilă și este o problemă, având în vedere intensificarea activității din partea forțelor aeriene ruse', a adăugat el.

* Acordarea de ajutor economic Ucrainei de către Occident nu are sens, pentru că pe teritoriul acestei țări se desfășoară un război civil, a declarat președintele ceh Milos Zeman. 'Trebuie conștientizat faptul că în Ucraina are loc un război civil. Nu trebuie să ne ocupăm de visuri de ajutorare, inclusiv de ajutor economic acordat Ucrainei, pentru că în condiții de război civil sprijinul economic este total lipsit de sens', a declarat Zeman. Potrivit șefului statului ceh, 'primul pas trebuie să fie un acord între ucraineni și ucraineni'.

* Extinderea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și apropierea ei de frontierele Federației Ruse a schimbat în mod semnificativ spațiul geopolitic, a declarat președintele rus Vladimir Putin. 'Două valuri de extindere a NATO au existat după 2001. În 2004 a avut loc expansiunea cu șapte țări: Slovenia, Slovacia, Bulgaria, România și cele trei țări baltice — Estonia, Letonia și Lituania. În 2009, încă două state (Croația și Albania) au fost acceptate în NATO', a evocat Putin, subliniind că aceste valuri de extindere a Alianței Nord-Atlantice au 'modificat substanțial spațiul geopolitic'.

* Autoritățile ruse au anunțat luni expulzarea unor diplomați polonezi pentru spionaj, ca represalii pentru o măsură similară din partea Varșoviei. 'Mai mulți diplomați polonezi au părăsit deja teritoriul țării noastre din cauza unor activități incompatibile cu statutul lor', un termen ce face în general referire la activități de spionaj în limbaj diplomatic, a indicat MAE rus într-un comunicat. Moscova nu precizează nici data, nici numărul responsabililor polonezi expulzați. Ministerul rus de Externe adaugă, de asemenea, că a luat această măsură de retorsiune după expulzarea recentă a unor diplomați ruși din Polonia.

AGERPRES



Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia