ȘTIRILE SĂPTĂMÂNII 24-30 NOIEMBRIE 2014 - LIFE EXTERN

ȘTIRILE SĂPTĂMÂNII 24-30 NOIEMBRIE 2014 - LIFE EXTERN

Planetă: * Vulcanul Fogo din arhipelagul Capul Verde, fostă colonie portugheză din Oceanul Atlantic, a început să erupă sâmbătă seara, pentru prima oară în ultimii 20 de ani, determinând evacuarea a 5.000 de persoane din satele învecinate. Autoritățile au recomandat luni devierea rutelor aeriene din apropierea vulcanului, a cărui erupție produce coloane de fum cu înălțimi de până la 4.500 de metri.

* Un cutremur cu magnitudinea de 7,0 s-a înregistrat miercuri la ora 14.33 GMT în largul mării, la 150 de kilometri nord-vest de localitatea Kota Ternate din Insulele Moluce (Indonezia). Nu s-a emis alertă de tsunami.

* Vulcanul Aso din sud-vestul Japoniei a intrat în erupție marți, aruncând cenușă la o înălțime de 1.000 de metri în cursul zilei de miercuri. Companiile aeriene japoneze au anulat mai multe zboruri.

* Numărul morților cauzate de epidemia de febră hemoragică Ebola se ridică la 5.689 din totalul de 15.935 de persoane infectate cu virusul, se arată în bilanțul prezentat miercuri de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Cultură:
* Muzeul de Arte Frumoase din Berna a anunțat luni că acceptă donația de obiecte de artă de la colecționarul german Cornelius Gurlitt. Colecția, ce cuprinde peste 1.000 de lucrări de o valoare inestimabilă, ar include și capodopere care ar fi fost furate de la proprietarii lor evrei de către naziști.

* Papa Francisc s-a recules sâmbătă în celebra Moschee Albastră din Istanbul, în a doua zi a vizitei sale în Turcia, dedicate în mare parte dialogului interreligios. Alături de muftiul Rahmi Yaran, suveranul pontif a meditat circa două minute, așa cum a făcut în urmă cu opt ani predecesorul său, Benedict al XVI-lea, în același loc.

Știință/tehnologie:
* O echipă de cercetători japonezi a reușit să creeze un nefron, unitatea morfologică și funcțională a rinichiului, pornind de la o singură celulă prelevată de la un șoarece, pas important în dezvoltarea unor metode de regenerare a acestui organ.

* Un vaccin experimental împotriva Ebola elaborat în SUA a trecut cu succes primele teste pe oameni, fără a produce reacții secundare grave.

Zig-Zag:
* Cântărețul canadian Justin Bieber conduce topul Forbes al celebrităților sub 30 de ani cu cele mai mari încasări. Pe primele zece locuri ale clasamentului figurează nouă nume din industria muzicală, cum ar fi formația One Direction, Taylor Swift și Rihanna, și doar un star din lumea filmului, eroina din "Hunger Games", Jennifer Lawrence.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”