SUA: Atacatorul de la colegiul din Oregon a fost ucis (procuror general)

Bărbatul înarmat care a deschis focul joi într-un colegiu din statul Oregon (nord-vestul SUA) și a omorât mai mulți studenți a fost ucis, a declarat canalul local din Portland afiliat la NBC, citând un anunț făcut de procurorul general al statului, informează Reuters. Procurorul general Ellen Rosenbaum a anunțat de asemenea că 13 persoane au fost ucise și alte 20 rănite, a relatat KGW-TV.

Într-o conferință de presă, șeriful comitatului local, John Hanlin, a anunțat de asemenea că atacatorul "este mort", dar el nu a dorit să ofere un bilanț al atacului armat, notează France Presse, pe de altă parte.

Informațiile erau contradictorii cu privire la numărul de victime și răniți în atacul din campusul Umpqua Community College, care a avut loc la scurt timp după 10.30 ora locală (17.30 GMT), notează Reuters.

Procurorul general al statului Oregon a precizat că 13 persoane au fost ucise, 20 rănite și atacatorul a fost ucis.

Potrivit șerifului comitatului Douglas, John Hanlin, atacatorul a fost ucis într-un schimb de focuri cu polițiștii. Suspectul nu a fost identificat dar potrivit CNN, este vorba despre un bărbat având până în 30 de ani.

Acesta este ultimul dintr-o serie de incidente de violență armată în Statele Unite, pe fondul unei cereri tot mai mari pentru un control mai strict al armelor și un tratament mai eficient al bolnavilor mintali, mai notează Reuters. AGERPRES


populare
astăzi

1 Răsturnare de situație? / Parchetul General a trecut de partea corupților? / Spune că decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă …

2 Tragerile loto de joi, 30 iulie. Numerele câștigătoare la 6 / 49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5 / 40 și Super Noroc

3 Voi ați citit asta? / Că, dacă se închide Kozludui, rămânem în aer?

4 Un misterios personaj a câștigat de 58 de ori, într-o singură zi, la jocurile de noroc online, 2.000.000 de euro / Statul român n-a mișcat un deget

5 Priviți ce e în enclava spaniolă Ceuta, după ce granița s-a prăbușit! Zeci de mii de africani au invadat zona și ocupă cu forța casele oamenilor. Prem…