SUA: Camera Reprezentanților a votat pentru înăsprirea controalelor asupra străinilor care nu au nevoie de viză

SUA: Camera Reprezentanților a votat pentru înăsprirea controalelor asupra străinilor care nu au nevoie de viză

Camera Reprezentanților din SUA a votat marți cu o majoritate covârșitoare înăsprirea restricțiilor de călătorie pentru cetățenii celor 38 de țări din programul Visa Waiver, pentru a-i împiedica pe eventualii jihadiști cu pașapoarte europene să ajungă liber pe teritoriul american, relatează Reuters și AFP.

Acest al doilea pachet legislativ major din domeniul securității adoptat de Camera Reprezentanților după atacurile de la Paris din 13 noiembrie a fost aprobat cu 407 voturi 'pentru' și 19 'împotrivă'. Legea mai trebuie să treacă acum și de Senat, data votului nefiind stabilită încă.

Printre alte lucruri, legea le va cere cetățenilor din programul Visa Waiver, care include majoritatea țărilor din Europa de Vest, să obțină o viză de călătorie pentru a intra în SUA dacă au fost în Siria, Irak, Iran sau Sudan în ultimii cinci ani. Măsura vizează de asemenea și persoanele care au dublă cetățenie, dacă una dintre cetățenii este a unei țări din cele patru nominalizate.

Legea le cere de asemenea țărilor din acest program să fac schimb de informații cu autoritățile americane în legătură cu suspecții de terorism.

"Această lege va ajuta la acoperirea golurilor din domeniul securității și la îmbunătățirea capacității noastre de a-i opri pe indivizii periculoși înainte de a ajunge pe teritoriul nostru", a declarat republicanul Michael McCaul, președintele Comisiei pentru Securitate Internă din cadrul Camerei Reprezentanților.

Circa 20 de milioane de persoane intră anual în SUA prin acest program, care le permită să rămână pe teritoriul american timp de 90 de zile.

Programul Visa Waiver, lansat în 1986, vizează 38 de țări, între care și statele membre ale UE, cu excepția Bulgariei, Croației, Ciprului, Poloniei și României, și a fost creat pentru a sprijini turismul și a consolida relațiile SUA cu aliații săi cei mai apropiați.

Noua reformă nu pune sub semnul întrebării programul, însă va complica deplasarea în SUA a persoanelor care s-au dus, din motive legitime, în țările vizate, indiferent dacă este vorba de activiști din domeniul ajutorului umanitar, jurnaliști sau simpli turiști. Ei vor trebui să meargă de acum la un consulat american pentru o întrevedere prealabilă primirii vizei.

Asociația de apărare a libertății ACLU și alte organizații au denunțat legea, considerând-o discriminatorie. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa