SUA: Prima execuție după ce Curtea Supremă a confirmat legalitatea pedepsei capitale

Autoritățile din statul Missouri au executat, marți seară, un bărbat condamnat la moarte, aceasta fiind prima execuție după ce Curtea Supremă a SUA a confirmat, la finalul lunii iunie, constituționalitatea metodei injecției letale și implicit a pedepsei capitale, transmit Reuters și AFP.

David Zink a fost declarat decedat marți la ora locală 19:41 (miercuri la 00:41 GMT), în urma unei injecții letale administrate la penitenciarul Bonne Terre, a anunțat purtătorul de cuvânt al autorităților penitenciare din Missouri, Mike O'Connell.

Zink fusese condamnat la moarte pentru viol și asasinat contra unei tinere de 19 ani, Amanda Morton, pe care o răpise după un accident rutier pe 12 iulie 2001. Poliția a găsit cadavrul tinerei într-un cimitir. Ea fusese strangulată, având gâtul fracturat și coloana vertebrală secționată cu un cuțit.

Aceasta este prima execuție de pe teritoriul SUA după ce Curtea Supremă federală a dat undă verde unei metode de execuție controversate, confirmând de facto caracterul constituțional al pedepsei capitale.

Pe 29 iunie, Curtea Supremă a Statelor Unite a decis că midazolam, un anxiolitic folosit pentru pierderea conștienței condamnaților înaintea aplicării injecției letale în statul Oklahoma, nu încalcă prevederile constituționale cu privire la interzicerea pedepselor crude sau neobișnuite.

O altă execuție este prevăzută pentru joi, în statul Texas.

David Zink este al 18-lea deținut executat în acest an în SUA, potrivit Centrului de informații american privind pedeapsa capitală. AGERPRES


populare
astăzi

1 Nu pozele nud ale consulului Ucrainei în Republica Dominicană au dus la concedierea ei

2 „Mi-au împachetat lucrurile ca pe niște gunoaie” / Umilința la care Mihaela Rădulescu a fost supusă de familia lui Felix Baumgartner. Vedeta și-a făcut…

3 „Nimic nu ne împiedică să facem asta” / Erdogan amenință Israelul cu războiul

4 „A mutat toată discuția către interesele lui Netanyahu"

5 „Ministrul de Externe Péter Szijjártó distruge documente care au legătură cu sancțiunile UE împotriva Rusiei”