SUA: Prima femeie executată într-o închisoare din Georgia după 70 de ani

Statul american Georgia a executat-o miercuri pe singura femeie aflată pe culoarele morții în închisorile sale, acesta fiind prima dată în ultimii 70 de ani când o sentință capitală este dusă la executare împotriva unei femei în acest stat, relatează Reuters. Kelly Gissendaner, în vârstă de 47 de ani, a murit prin injecție letală, într-o închisoare din Jackson, statul Georgia, a anunțat postul de televiziune WSB-TV din Atlanta.

Gissendaner fusese condamnată la pedeapsa capitală pentru punerea la cale a asasinării soțului ei, în 1997.

Papa Francisc, care a încheiat duminică o vizită de șase zile în SUA și este un oponent deschis al pedepsei capitale, le ceruse autorităților americane să comute sentința femeii.

Comisia pentru grațieri și eliberări pe cauțiune din Georgia s-a întrunit marți pentru a decide dacă își menține refuzul anterior de a comuta sentința capitală la închisoare pe viață. Membrii comisiei nu au fost mișcați de ultimul apel la clemență al condamnatei, care invocase în favoarea sa purtarea exemplară în detenție și remușcările față de fapta comisă.

Curtea Supremă a SUA a respins marți cererea de ultim moment a avocaților lui Kelly Gissendaner de amânare a execuției. AGERPRES


populare
astăzi

1 De ce a respins Jean-Paul Sartre Premiul Nobel: gestul care a sfidat Academia

2 Fabrica de fake Sorina Matei a dat-o iar de gard, ca de obicei?

3 Hopa! / Simion îl leagă pe Grindeanu de dosarul fostului său șef de cabinet de la ARR, la care procurorii au găsit peste 500.000 de euro, parte din ei î…

4 Șocul unei proprietare din Cluj: ce au lăsat în urmă chiriașii model

5 Toamnă caldă până în noiembrie: temperaturi peste normal și nopți cu brumă