Suedia: Poliția din orașul Kalmar analizează 14 cazuri de agresiuni sexuale comise în noaptea de Anul Nou

Suedia: Poliția din orașul Kalmar analizează 14 cazuri de agresiuni sexuale comise în noaptea de Anul Nou

Poliția din orașul Kalmar, situat în sudul Suediei, a primit 14 plângeri din partea unor femei care au fosta ținta agresiunilor sexuale în noaptea de Anul Nou, relatează thelocal.se și agenția de presă Reuters. Poliția din Kalmar a declarat pentru agenția suedeză de presă TT că a arestat un băiat de 15 ani și un bărbat de 20 de ani sub bănuiala de agresare a mai multor femei în primele ore ale zilei de 1 ianuarie. Șapte dintre victime s-au adresat poliției imediat, iar altele au depus plângeri în zilele următoare. Cel puțin șapte agresiuni au avut loc în barul Larmtorget din centrul orașului Kalmar.

Nu au fost oferite informații legate de identitatea sau originea etnică a presupușilor autori.

'Am avut în urmă cu câteva zile întreaga imagine a celor petrecute. Până acum am primit cel puțin 14 plângeri', a precizat Johan Bruun, purtător de cuvânt al poliției suedeze.

Relatările privind agresiunile sexuale de la Kalmar survin la câteva zile după ce în orașul Koln, din vestul Germaniei, au avut loc 121 de agresiuni sexuale în noaptea de Anul Nou, incidente care au șocat profund opinia publică germană și europeană. În acest caz, poliția germană a anunțat joi că a identificat "16 suspecți", în mare parte "originari din Africa de Nord".

Agresiuni sexuale împotriva femeilor în noaptea de Anul Nou au mai fost semnalate la Helsinki și Zurich.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Judecătorul Mihail Udroiu, cu 9 apartamente și o casă de 350 de metri pătrați, se pensionează la doar 48 de ani...

2 O chestie care dă fiori / Oamenii de știință au descoperit ADN uman într-un meteorit vechi de 2 miliarde de ani

3 Cine va conduce, de fapt, PSD...

4 BREAKING Shaorma cu de toate la PSD! / Numele vehiculate pentru viitoarea echipă de conducere, cu Grindeanu președinte

5 De citit ce spune omul ăsta despre ce se întâmplă acum pe frontul din Ucraina, dar și în spatele ușilor închise...