Summit al radicalilor de stânga "pentru un plan B în Europa", pe 23 și 24 ianuarie la Paris

Un summit internaționalist "pentru un plan B în Europa" se va desfășura pe 23 și 24 ianuarie la Paris în prezența unor responsabili politici ai stângii europene, a anunțat vineri partidul stângii radicale din Franța într-un comunicat, potrivit AFP.

Acest summit va fi deschis de fostul ministru social-democrat de finanțe al Germaniei Oskar Lafontaine.

La această întâlnire vor participa lideri politici proveniți din mișcări ca partidele spaniole Podemos, Izquierd Unida și mișcarea elenă Unitatea populară (disidentă din Syriza), alături de economiști, sociologi și sindicaliști.

Fostul ministru italian de finanțe Stefano Fassina (Partidul Democrat) și fostul președinte al parlamentului de la Atena Zoe Konstantopoulou, membră a Unității populare, vor deschide marile sesiuni ale summitului.

Cu ocazia meselor rotunde, participanții vor aborda, în special, temele "Un alt proiect monetar în Europa", "Pentru noi politici de cooperare" și "Pentru o justiție climatică, socială și de mediu".

Eurodeputatul francez Jean-Luc Mélenchon, fondatorul Partidului de Stânga, va închide lucrările duminică.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa, ce se întâmplă în Rusia?

2 Când Dunărea se traversa la pas: Trei veri istorice de foc au pârjolit Europa

3 Evaziune fiscală de amploare / 52 de percheziții în București și șapte județe

4 VIDEO România 2026...

5 Legea salarizării, refuzată de Bruxelles: România riscă 770 milioane euro din PNRR