Trei americani deţinuţi în Coreea de Nord îndeamnă Washingtonul să-i ajute să se întoarcă acasă

Trei americani deţinuţi în Coreea de Nord îndeamnă Washingtonul să-i ajute să se întoarcă acasă

Trei americani deţinuţi în Coreea de Nord au lansat luni un apel în care îi solicită Washingtonului să trimită un emisar pentru a negocia cu autorităţile de la Phenian eliberarea lor.

Trei americani deţinuţi în Coreea de Nord îndeamnă Washingtonul să-i ajute să se întoarcă acasă (Captură video)

Atent supravegheaţi de reprezentanţi ai Guvernului nord-coreean, Kenneth Bae, Jeffrey Fowle şi Matthew Miller, vizibil tensionaţi, au relatat, într-un interviu pentru CNN, condiţiile de detenţie din Coreea de Nord, un fapt foarte neobişnuit în această ţară comunistă. Cei trei prizonieri au fost intervievaţi într-un hotel din capitala nord-coreeană.

"Continuaţi să vă rugaţi pentru mine", a spus Kenneth Bae, într-un mesaj adresat familiei şi prietenilor săi.

El a precizat că a lucrat opt ore pe zi, şase zile din şapte într-un lagăr de muncă. De asemenea, a afirmat că este tratat "cât este omeneşte posibil". Dar, a subliniat el, starea sa de sănătate este fragilă, presând, astfel, Statele Unite să acţioneze imediat pentru a-l salva.

"Cer Guvernului american să trimită un emisar cât mai curând posibil, cred că este singura mea speranţă", a spus el.

La Washington, Departamentul de Stat a anunţat într-un comunicat că "lucrează activ" pentru eliberarea celor trei bărbaţi.

"Cerem Guvernului nord-coreean să-i elibereze din raţiuni umanitare pentru ca ei să poată să se întoarcă acasă", a adăugat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jen Psaki.

"Cerem Republicii Populare Democratice Coreene să-l ierte pe Kenneth Bae, să-i acorde o amnistie specială şi să-l elibereze imediat pentru ca el să se întoarcă la familia sa şi să primească îngrijiri", a spus ea.

Bae a fost arestat în noiembrie 2012 şi acuzat că este un activist creştin care încearcă să înlăture de la putere Guvernul nord-coreean. El a fost condamnat la 15 ani de lagăr de muncă.

Echipa CNN a anunţat că acest interviu i-a fost propus atunci când se afla în Coreea de Nord într-o deplasare oficială.

Jeffrey Fowle s-a întors în Coreea de Nord la 29 aprilie şi a fost arestat pe motiv că a lăsat o Biblie într-un hotel. El a sugerat ca foştii preşedinţi Bill Clinton sau George Bush să fie trimşi pentru a negocia eliberarea lor, adăugând că "o duce destul de bine".

Matthew Miller a fost arestat în aprilie după ce, se pare, şi-a rupt viza şi a cerut azil.

Coreea de Nord a anunţat în iulie că Miller şi Fowle ar fi judecaţi pentru acţiuni legate de "activităţi ostile contra ţării".

Trimisul special american în Coreea de Nord pentru probleme legate de drepturile omului, Robert King, a încercat în două rânduri să se deplaseze în această ţară comunistă pentru a încerca să contribuie la eliberarea lui Bae, dar Phenianul i-a anulat în ultimul moment tentativele de deplasare.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”