Turcia respinge 'propaganda sovietică' și susține că încearcă să-și securizeze granița cu Siria

Turcia respinge 'propaganda sovietică' și susține că încearcă să-și securizeze granița cu Siria

Premierul turc Ahmet Davutoglu a respins joi acuzațiile ruse potrivit cărora Turcia a cumpărat petrol de la gruparea Statul Islamic (SI), considerate 'propagandă în stil sovietic', subliniind că țara sa va face tot posibilul pentru a-și securiza granița cu Siria, informează agenția de presă Reuters.

Ministerul Apărării rus a anunțat miercuri că deține probe conform cărora președintele turc Recep Tayyip Erdogan și familia sa beneficiază de pe urma comerțului ilegal cu petrol din teritoriile controlate de SI în Siria și Irak.

'În perioada Războiului Rece exista o mașinărie a propagandei sovietice. În fiecare zi ea crea diferite minciuni. În primul rând le-au crezut ei și apoi s-au așteptat ca lumea să îi creadă. Lumea și-a amintit de ele drept minciunile și nonsensul de tip Pravda. Acesta este un obicei vechi, dar brusc el și-a arătat din nou chipul. Nimeni nu pune preț pe minciunile acestei mașinării de minciuni în stil sovietic', a spus Davutoglu.

El a subliniat că Ankara cooperează cu partenerii din coaliția internațională pentru a-i îndepărta pe militanții SI din zona graniței turco-siriene.

'O porțiune de 98 de km de frontieră se află sub controlul Daesh (acronimul în arabă al Statului Islamic), acolo sunt ridicate bariere fizice. Turcia va coopera cu elementele coaliției pentru a înlătura Daesh de la graniță în următoarea perioadă', a afirmat șeful guvernului turc.

Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat joi că Turcia va regreta 'nu doar o dată' ceea ce a făcut, referindu-se la doborârea de către aviația turcă a unui bombardier rus la granița turco-siriană, și că Moscova nu va ignora faptul că Ankara 'îi ajută pe teroriști'.

Declarațiile lui Putin au fost făcute în cadrul discursului către națiune, susținut joi în fața camerelor reunite ale Adunării Federale Ruse — Duma de Stat (camera inferioară) și Consiliul Federației (camera superioară).

AGERPRES/(AS — autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu)


populare
astăzi

1 Voi ați citit ce scrie Ana Birchall despre ce urmează să se întâmple după decizia judecătoarei Savonea în cazul Voiculescu?

2 „O acțiune deliberată. Ne pregătim pentru cele mai rele scenarii”

3 Marele frate chinez. Cum trece lumea sub controlul Chinei

4 Traian Băsescu, avertisment sumbru pentru români: „Pe 28 Septembrie, seara, Putin şi ai lui pot fi la graniţa României”

5 Luptă pe muchie de cuțit în PSD. „Cel mai prost moment al partidului”