Un bărbat a fost arestat pe peluza Casei Albe, după ce a escaladat gardul dinspre nord - VIDEO

Un bărbat a fost reţinut miercuri după ce a escaladat gardul Casei Albe şi a intrat pe peluză, dar fără să ajungă la clădirea în care locuieşte preşedintele american, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu o lună, în alt incident.

"Către ora (locală) 19.16 (joi, 2.16, ora României), un individ a escaladat gardul din partea de nord a Casei Albe. El a fost arestat imediat, pe peluză, de către Secret Service", a declarat pentru AFP Edwin Donovan, un purtător de cuvânt al poliţiei de elită însărcinate cu protecţia preşedintelui american.

Bărbatul a fost condus la un spital din apropiere, a precizat el.

În vârstă de 23 de ani, acesta a fost identificat ca fiind Dominic Adesanya, un locuitor de la Bel Air, în statul Maryland. El nu era înarmat în momentul arestării.

Într-o înregistrare video difuzată de televiziuni americane, un bărbat este surprins în timp ce loveşte cu piciorul câini care se aruncă asupra sa. El este imobilizat, ulterior, de agenţi Secret Service.

Doi câini, răniţi în timpul incidentului, au fost transportaţi la un veterinar, a precizat Secret Service.

În seara lui 19 septembrie, un fost militar, Omar Gonzalez, în vârstă de 42 de ani, înarmat cu un briceag, a escaladat aceeaşi porţiune de gard, a parcurs peste 60 de metri pe peluză şi a reuşit să pătrundă pe intrarea principală la parterul Casei Albe. El a traversat mai multe încăperi, după care a fost reţinut.

 


populare
astăzi

1 „Valorile” României au lovit din nou...

2 „Declin cu respect această eventuală nominalizare”

3 BREAKING Nume controversate apar în viitorul Guvern / Lista miniștrilor din Guvernul Tomac și cine sunt aceștia

4 VIDEO Priviți, Rusia a început să se teamă!

5 Noaptea minții pentru știință / Dovezi că Rusia bruiază din spațiu semnalul GPS, ceea ce părea imposibil până azi. Drona de la Constanța, invocată ca ex…