Un incendiu de proporții a izbucnit la o uzină chimică din sudul Israelului

Un incendiu de proporții a izbucnit miercuri la o uzină chimică în sudul Israelului, lângă orașul Dimona, după ce un rezervor cu amoniac a luat foc, a informat presa locală, relatează DPA.

Potrivit publicației Haaretz, nu există răniți sau persoane blocate înăuntrul clădirii care adăpostește fabrica Rotem Amfert și unde se produc îngrășăminte și fosfați.

Site-ul de știri Ynet a relatat însă că autoritățile se tem de faptul că în interiorul clădirii s-ar putea afla blocați muncitori și că uzina s-ar putea prăbuși.

La fața locului se află o echipă de 20 de pompieri care încearcă să stingă flăcările.

Uzina se află în deșertul Negev, în sudul Israelului. AGERPRES


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

3 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

4 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL

5 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani