Un terminal al aeroportului din Copenhaga, evacuat din cauza unui bagaj suspect

Terminalul 3 al Aeroportului din Copenhaga a fost evacuat miercuri după descoperirea unui bagaj suspect, a declarat o purtătoare de cuvânt, citată de AFP și Reuters. 'A fost semnalat un bagaj suspect. Poliția anchetează', a spus Sisse Hansen. Îmbarcările au fost mutate pe alte terminale, a precizat ea.

În același timp, compania de transport cu metroul a anunțat că stația de metrou din aeroport nu poate fi folosită.

Poliția din Copenhaga a precizat într-o postare pe Twitter că se îndreaptă spre o 'situație suspectă pe aeroportul Kastrup' și că terminalul 3 este evacuat.

Poliția daneză a ridicat miercuri nivelul de alertă pentru riscuri de atac terorist la al doilea cel mai ridicat grad, la cinci zile după atentatele de la Paris.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Proiect de lege controversat al liderului AUR Petrişor Peiu, acţionar la 20 de companii listate la bursă