Iniţial se credea că SI depinde de fonduri primite de la donatori ai lumii musulmane. Acum, Statul Islamic – fosta ramură a Al-Qaeda care a înglobat părţi din Irak şi Siria – este o organizaţie care se finanţează singură, potrivit „Wall Street Journal“ (WSJ).

SI – o economie stabilă

Banii proveniţi din donaţiile exterioare „pălesc în comparaţie cu auto-finanţarea cu ajutorul activităţilor criminale şi teroriste“, a declarat un oficial al Departamentului de Stat american, adăugând că aceste activităţi generează milioane de dolari pe lună.

Pentru naţiunile occidentale şi arabe care se chinuie să pună capăt terorii Statului Islamic, sursele financiare ale grupului reprezintă o adevărată problemă: o limitare a activităţilor economice care ajută finanţarea SI pot cauza o criză umanitară în zone deja devastate de război şi controlate de SI.

Din Raqqa, Siria, până în Mosul, Irak, radicalii sunniţi ai grupului conduc un sistem de şantaj asupra afacerilor şi fermelor localnicilor, controlează taxele de transport în comun şi colectează bani de protecţie din partea creştinilor sau a altor minorităţi religioase care aleg să trăiască sub conducerea militanţilor, în loc să fugă.

SI mai face afaceri şi cu oameni care provin din regiunile cu care sunt în război. Din teritoriul deţinut deja de SI, ei controlează vânzarea de petrol, de grâu şi de antichităţi, impulsionând o mare piaţă „gri“ în care există cumpărători neobişnuiţi: regimul sirian, oameni de afaceri shiiţi şi kurzi din Liban şi Irak, spun surse siriene, irakiene şi chiar occidentale.

„Au o economie stabilă de-a lungul teritoriilor lor, din Siria până în Irak“, declară Hasan Abu Hanieh, un învăţat iordanian, specialist în radicalismul sunnit, expert în Al Qaeda şi Statul Islamic. O altă sursă majoră de venit pentru SI o reprezintă răscumpărările, dar ele sunt mai puţin consistente faţă de activităţile lor domestice, spun oficialii din Vest.

Fosta ramură Al-Qaeda – acum simplu SI

Al Qaeda din Irak, formată de naţionalistul iordanian Abu Musab al-Zarqawi, a fost coloana vertebrală cu ajutorul căreia grupul s-a extins în Siria, în mijlocul haosului creat de războiul civil. Atunci s-a autointitulat ISIS sau ISIL – Statul Islamic din Irak şi Al-Sham (o regiune istorică care se întinde până în Levant).

Zonele de control ale Statului Islamic FOTO cbc.ca

În iunie, după ce au cucerit Mosul, grupul a renunţat la referinţa geografică şi s-a declarat califat islamic, cu ambiţii teritoriale mari, şi numindu-l pe naţionalistul irakian Abu Bakr al-Baghdadi calif. Acum organizaţia se numeşte simplu Statul Islamic şi comandă vestul Irakului şi Siria de nord-est.

Interviuri cu sirieni şi irakieni care au rude ce locuiesc în oraşele controlate de SI oferă o imagine de ansamblu a cât de instituţionalizată şi de ilegală a devenit strângerea de fonduri a grupului, dar şi cât de dificil este să controlezi organizaţia.

Cel puţin opt milioane de sirieni şi irakieni trăiesc sub control total sau parţial al SI, potrivit estimărilor făcute de opoziţia siriană şi de oficiali irakieni.

Afacerile cu petrol făcute cu duşmanii

În Siria, insurgenţii controlează opt „câmpuri“ de petrol şi gaze din provinciile Raqqa şi Deir Ezzor, conform rebelilor sirieni care, altădată, controlau zona. Din ce obţin de aici fac afaceri cu oamenii din ţările cu care se află în război. Ei vând barilul de petrol cu 26-35 de dolari (20-27 de euro) către afaceriştii locali, către afaceriştii din Irak, sau către rafinăriile finanţate de oameni de afaceri turci, libanezi sau irakieni. Rebelii sirieni estimează că petrolul produs pentru SI este între 30.000 şi 70.000 barili pe zi.

Comerţul din afara graniţelor siriene şi irakiene este susţinut de o reţea de afacerişti: comercianţi kurzi transportă ţiţeiul în Kurdistanul irakian şi îl vând fie turcilor, fie iranienilor. Comercianţii fac contrabandă cu petrol, îl aduc în ţările lor şi-l vând mai ieftin comparativ cu preţurile locale, sau îl revând guvernului sirian.

Cantitatea de petrol confiscată de-a lungul graniţei turco-siriene a crescut cu 300% de la începutul revoltelor siriene din 2011, spune ministrul de Externe al Turciei. „Încercăm să ne dăm seama cum să oprim contrabanda, dar graniţa este foarte greu de controlat“, declară un oficial al Ministerului de Externe.

Banii din răscumpărările de ostatici sunt nesiguri

Devine din ce în ce mai clar, în lumina ultimelor răpiri, că grupul se foloseşte metodic de ostatici pentru a face profit. Dat fiind numărul mic de prizonieri eliberaţi, susţin oficiali occidentali, profitul din această „afacere“ este mai nesigur decât cel provenit din economia locală.

Alte surse ale finanţărilor externe, cum ar fi donatori bogaţi sau radicali sunniţi din Golf, au scăzut din ce în ce mai mult pe măsură ce guvernele lor au recunoscut gravitatea ameninţării Statului Islamic asupra regiunii.

Donaţii externe au devenit „simple bonusuri“

Sancţiunile aplicate de ONU au fost primul efort internaţional de a pune capăt profitului şi operaţiunilor SI. Însă experţii în contraterorism susţin că, din cauză că atât de mulţi bani provin din afacerile pe plan local, iar alte operaţiuni se realizează doar numerar, există foarte puţine metode de a pune capăt finanţării.

Donaţiile externe reprezintă acum „bonusuri“ pentru Statul Islamic, este de părere Douglas Ollivant, un fost director al Consiliului Naţional de Securitate al SUA. „Sunt incredibil de creativi în eforturile lor financiare şi pot funcţiona independent de surse externe. Şi pentru că întreaga regiune funcţionează pe bază de numerar, este foarte dificil să le retezi sursa“, spune Ollivant.

„Măsurile luate împotriva economiei Statului Islamic ar trebui să ia în considerare populaţia locală. Orice noi măsuri de sancţiune trebuie cântărite cu atenţie, între nevoia de a tăia fondurile SI şi satisfacerea nevoilor populaţiei ce suferă de pe urma controlului Statului Islamic“, conchide Alexander Evans, şeful investigaţiei ONU al finanţelor Statului Islamic, pentru WSJ.

---

Sursa: adevarul.ro

Distribuie Distribuie Comentarii