UNHCR: 168.000 de migranți au sosit în Europa în luna septembrie

Numărul migranților sosiți în Europa în septembrie a fost de circa 168.000, acesta fiind un record lunar, a anunțat vineri Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR), transmite AFP. 

''În luna septembrie, circa 168.000 de persoane au traversat Mediterana'', de cinci ori mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut, a afirmat un purtător de cuvânt al UNHCR, Adrian Edwards, într-o conferință de presă la Geneva.

Potrivit agenției specializate a ONU, persistența nivelului ridicat al numărului de migranți sosiți pe continentul european evidențiază importanța punerii cât mai rapide în practică a schemei de repartizare a 120.000 de refugiați între statele membre ale UE, sistem asupra căruia liderii Celor 28 s-au pus de acord pe 24 septembrie, la Bruxelles.

UNHCR solicită din nou țărilor europene să înființeze centre funcționale de primire, de recenzare și de triere a migranților, concepute în special pentru identificarea persoanelor susceptibile de a obține azil în Europa.

Totuși, UNHCR prognozează că 700.000 de migranți vor ajunge în Europa în acest an prin trecerea Mediteranei, un număr aproape egal fiind estimat și pentru anul 2016.

De la începutul anului, peste 520.000 de persoane, în special sirieni și afgani, au făcut deja această călătorie, conform agenției ONU. Circa 3.000 de migranți au murit sau au fost dați dispăruți.

În ultima săptămână, mai ales din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, s-a înregistrat o anumită scădere a numărului migranților sosiți zilnic în Grecia, de la 5.000 la 3.300, joi înregistrându-se chiar 1.500. AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit / Ascensiunea generalului Pleșa, omul din umbra marilor achiziții militare

2 Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România

3 Imperiul financiar din România al familiei din spatele șaormei de la Dristor. Unul dintre membri a fost arestat recent în Turcia din motive religioase

4 Fără precedent / Sâmbătă seara, importurile de energie ale României au depășit toată producția internă

5 Mecanismul psihozei de grup: de ce plâng adepții când le este arestat liderul / Câteva povești ale unor „messia” gen Georgescu