Violența sexuală, parte a unei "tactici a terorii" practicată de grupările extremiste (raport ONU)

Grupări extremiste precum Statul Islamic (SI), în Siria, sau Boko Haram, în Nigeria, recurg din ce în ce mai mult la violențele sexuale ca la o "tactică a terorii" față de populația civilă, după cum a subliniat luni ONU, potrivit AFP. Un raport anual, redactat de serviciul responsabil al Națiunilor Unite pentru violențele sexuale în conflictele armate, include pe lista neagră a organizațiilor acuzate de astfel de practici organizații ca Statul Islamic, Boko Haram, Frontul al-Nosra, shebabii somalezi, precum și alte nouă armate sau miliții.

'Anul 2014 a fost marcat de informații profund sfâșietoare despre violuri, afaceri de sclavie sexuală și despre căsătorii forțate, de care se fac vinovate grupările extremiste, uneori ca parte a unei tactici a terorii' în Siria, Irak, Nigeria, Somalia sau Mali, declară Zainab Bangura, reprezentantul special al secretarului general al ONU pe probleme legate de violența sexuală în conflictele armate. AGERPRES


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

3 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

4 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT

5 Revoltă în PSD / baronii refuză comasarea comunelor pentru a-și salva mașinăria de voturi