Zece morți în prăbușirea avionului militar american în Afganistan

Zece persoane au fost ucise în prăbușirea unui avion de transport militar american în noaptea de joi spre vineri pe aeroportul Jalalabad din Afganistan, a anunțat un purtător de cuvânt militar american, adăugând că nu au existat informații asupra unor focuri inamice în acel moment și că incidentul este curs de investigare, informează agenția Reuters. Echipajul format din cinci militari americani se numără printre morți, împreună cu un alți cinci pasageri, civili angajați cu contract de forța internațională condusă de Statele Unite, a precizat purtătorul de cuvânt.

Incidentul a avut loc la miezul nopții (19.30 GMT joi) pe aeroportul Jalalabad din Afganistan, adaugă Reuters. AGERPRES


populare
astăzi

1 Caracatița sinecurilor PSD s-a pus în mișcare / Prima numire a lui Niculescu, un absolvent de Bioterra care revine în fruntea MApN

2 Manevra lui Sorin Grindeanu la CCR pune în pericol 9 miliarde de euro și îi poate aduce dosar penal lui Bolojan

3 Dan Motreanu, viitorul șef al SRI?

4 Fiul lui Tudorel Toader, ministrul justiției din epoca PSD, reținut pentru viol

5 Noua consilieră a lui Nicușor Dan: 16 locuințe și tată ofițer de Securitate