Alina Cojocaru, lăudată de presa americană cu ocazia unei reprezentații la New York

Cotidianul The New York Times a publicat săptămâna aceasta un articol elogios la adresa balerinei Alina Cojocaru cu ocazia unei reprezentații pe scena Rose Theater din New York.

Există astăzi o balerină mai larg apreciată decât Alina Cojocaru? Această dansatoare de origine română a fost instruită la Kiev, dar și-a desfășurat cea mai mare parte a carierei sale profesionale la Londra. Ea întruchipează fragilitatea și strălucirea lui Giselle, dar și farmecul care cucerește inimi al Aurorei ("Frumoasa Adormită"), cu o tehnică și stil care au pus în lumină multe alte roluri, scrie ziarul american.

Ca oaspete ocazional al Teatrului de Balet American (ABT), ea a arătat de multe ori calități neegalate nici de mai strălucitoarea Natalia Osipova, nici de mai superba Diana Vishneva, continuă publicația în articolul intitulat 'Alina Cojocaru și Baletul Românesc'.

De altfel, despre spectacolul din 9 decembrie, care a promovat artiști ai Operei Naționale Române, alături de nume consacrate precum Tamara Rojo (fostă prim-balerină, în prezent director artistic la Baletul Național Englez) și Ulyana Lopatkina (Baletul Mariinsky), The New York Times scrie că acesta a părut menit în primul rând să-i facă pe newyorkezi atenți la Baletul românesc.

Semnatarul articolului amintește că, timp de 15 ani, Alina Cojocaru a fost artistă reputată a Baletului Regal din Londra, iar din 2013 a dansat cu Baletul Național Englez, iar logodnicul ei, Johan Kobborg — vedetă a Baletului Regal Danez a cărui carieră l-a purtat, de asemenea, la Londra, cu Baletul Regal, de multe ori având-o ca parteneră pe Alina Cojocaru — este acum directorul artistic al Companiei de Balet a Operei Naționale București.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri

3 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

4 Jumătate din cele 429 de comune vizate de așa-zisa reformă administrativă sunt conduse de primari PSD

5 Lideră PNL, sub control judiciar pentru o evaziune fiscală de peste 2 milioane lei