Antibioticele, legate de creșterea în greutate la copii (studiu)

Copiii cărora li se administrează antibiotice iau în greutate mai repede decât cei care nu iau medicamente, iar această creștere a masei corporale poate fi cumulativă și progresivă, conform unui studiu citat joi de Fox News.

Potrivit studiului, în cadrul căruia au fost analizate cazurile a aproape 164.000 de copii din Pennsylvania, tinerii sănătoși cărora le-au fost prescrise antibiotice de șapte sau de mai multe ori în copilărie cântăreau la vârsta de 15 ani cu aproximativ un kilogram și jumătate mai mult decât cei care nu au luat respectivele medicamente.

"Antibioticele la orice vârstă contribuie la creșterea în greutate", a declarat Brian S. Schwartz, medic și epidemiolog la Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health din Baltimore și principalul autor al studiului.

Există tot mai multe dovezi care leagă antibioticele de creșterea în greutate. Agricultorii pun în mod obișnuit doze sub-terapeutice de antibiotice în hrana animalelor pentru a le stimula creșterea.

Studiile anterioare au sugerat că antibioticele date copiilor la vârsta de 1-2 ani contribuie la creșterea în greutate, o explicație a acestui fapt fiind că medicamentele distrug anumite bacterii din intestin și lasă în urmă altele care descompun produsele alimentare în mod diferit, putând determina o creștere în calorii a nutrienților absorbiți. Cercetarea a fost publicată în 'International Journal of Obesity'. AGERPRES


populare
astăzi

1 S-a întors cheița la PSD? / „Nu ne-am propus noi să-l schimbăm pe Bolojan”

2 Uite o informație interesantă...

3 Primar PSD prins de polițisti că fura curent reținut pentru 24 de ore

4 Cutremur la Pentagon în plin război cu Iranul: șeful Armatei SUA, forțat de Pete Hegseth să se retragă imediat din funcție

5 VIDEO „Perfect. Pe când și prăjitoarele de pâine?” / Pete Hegseth: „Soldații își vor putea aduce armele personale în cazărmi”. Val de ironii din partea …