Apa de pe Pământ provine de pe asteroizi și nu de pe comete

Apa de pe Pământ provine de pe asteroizi și nu de pe comete

Apa terestră provine de pe asteroizii cu care s-a lovit Pământul în urmă cu 3,9 miliarde de ani și nu din nucleele cometelor, arată măsurători efectuate de sonda Rosetta, aflată pe orbită în jurul cometei 67/P Ciurimov-Gherasimenko, pe care a asolizat în noiembrie robotul Philae.

'Tragem concluzia că apa terestră a fost mai probabil adusă de asteroizi decât de comete', a afirmat la o conferință de presă Kathrin Altwegg de la Universitatea din Berna (Elveția), autorul principal al studiului publicat miercuri în revista americană Science și menționat joi de AFP.

Cu ajutorul unui spectrometru, cercetătorii au stabilit că semnătura atomică a moleculelor de apă prelevate în apropierea cometei Ciurimov este foarte diferită de cea a apei de pe Pământ. Oamenii de știință măsoară proporția între deuteriu, izotop al hidrogenului, și hidrogen (care formează apa în combinație cu oxigenul).

'Proporția de deuteriu în raport cu hidrogenul (în moleculele de apă de pe cometa Ciurimov — n.r.) este probabil cea mai ridicată din toate corpurile sistemului solar', fiind de trei ori mai mare decât cea a apei de pe Terra, a adăugat Altwegg. Astfel, proporția deuteriu/hidrogen este cu 30-120% superioară celei din moleculele de apă de pe cometa Halley, care aparține totuși aceleiași familii de comete (numite 'a lui Jupiter'), formate în centura Kuiper (centura de materie primordială ce înconjoară sistemul solar, extinzându-se de la orbita planetei Neptun până mult în afara sistemului solar).

Un raport deuteriu/hidrogen ridicat 'înseamnă că Ciurimov s-a format la temperatură foarte joasă, probabil la începuturile sistemului solar, acum 4,6 miliarde de ani, a spus cercetătoarea. În schimb, apa găsită pe asteroizi prezintă un raport deuteriu/hidrogen mai mic, mai apropiat de cel al apei terestre.

Cometele sunt bogate în apă, lucru care nu este valabil și în cazul asteroizilor, unii fiind complet lipsiți de lichidul absolut necesar vieții. Până în prezent au fost însă inventariați mai mulți asteroizi (650.000) decât comete (4.000), declară pentru AFP Francis Rocard, șeful programului Rosetta de la Centrul național de studii spațiale. 'După părerea mea, rezultatul cercetărilor efectuate cu sonda Rosetta nu dă peste cap lucrurile, dar le face ceva mai complexe decât credeam, întărind în același timp ipoteza asteroizilor' ca sursă a apei terestre.

Kathrin Altwegg a explicat că valorile variabile ale proporției deuteriu/hidrogen în aceeași familie de comete ar putea arăta origini diferite ale corpurilor cerești. Cercetătorii arată că apa în formă gazoasă provenită din magma vulcanică la puțin timp după formarea Pământului a fost împrăștiată prin uriașe impacturi cu alte obiecte (printre care și cel în urma căruia a apărut Luna). Această apă primitivă ar fi dispărut, planeta beneficiind din nou de apă datorită bombardării intense mai ales cu asteroizi, acum 3,9 miliarde de ani, se arată în studiul menționat.

În afară de originea apei terestre, obiectivul principal al misiunii Rosetta este de a determina compoziția nucleului cometei 67/P Ciurimov-Gherasimenko, adaugă Francis Rocard. 'Nu se știe deocamdată din ce este alcătuită cometa. Credem că este vorba despre o materie organică', spune el. 'Robotul Philae a forat din păcate în vid și trebuie să așteptăm primăvara pentru ca el să își reîncarce bateriile și să își ducă la capăt misiunea începută pe 15 noiembrie' — prelevarea de eșantioane din nucleu pentru a-i analiza compoziția, a amintit cercetătorul.

Cometele, cele mai primitive corpuri din sistemul solar, bogate în carbon, ar fi putut aduce molecule pe Pământ, contribuind astfel la apariția vieții, apreciază oamenii de știință. Carbonul este piatra de temelie a vieții, încheie ei.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”