Astronomii au descoperit cel mai îndepărtat obiect din sistemul solar

O echipă de astronomi a descoperit cel mai îndepărtat obiect cunoscut până acum din sistemul solar, care se situează la 15,4 miliarde de kilometri de Soare, de trei ori mai mult decât distanța până la Pluto, transmite AFP. 

Noua planetă pitică, botezată V774104, măsoară între 500 și 1.000 de kilometri lățime, potrivit cercetătorilor care și-au prezentat descoperirea la conferința anuală a American Astronomical Society, organizată la National Harbor (aproape de Washington, în Maryland, est).

Va mai fi necesar un an până la stabilirea precisă a orbitei sale. Însă, potrivit astronomilor, această planetă pitică s-ar putea alătura unei categorii emergente de obiecte ce evoluează la limitele sistemului solar și ale căror orbite ciudate sugerează o influență ipotetică a unei alte planete necunoscute sau a unor stele vecine.

"Nu putem explica orbita acestor obiecte cu ceea ce știm la ora actuală despre sistemul solar", afirmă Scott Sheppard, astronom de la Carnegie Institution for the Science din Washington, unul din autorii descoperirii făcute pornind de la observații efectuate cu telescopul japonez Subaru.

Precedentul obiect cunoscut ca fiind cel mai îndepărtat de Soare era planeta pitică Eris, care are și o Lună și evoluează pe o orbită ce variază între 5,7 miliarde și 14,6 miliarde de kilometri de astrul nostru. Prin comparație, Pământul se află la 149 milioane de kilometri de Soare.

Sonda americană Voyager 1, lansată în 1977 și care a ieșit în 2012 din zona de graniță a sistemului solar (numită heliopauză), se află în prezent la circa 20 de miliarde de kilometri de Soare.

Astronomii se întreabă acum dacă V774104 evoluează în interiorul sistemului solar, ca Eris, sau în afara lui, la fel ca ale corpuri cerești foarte depărtate, ca 2012 VP113 și Sedna. Ultimul evoluează la aproximativ 140 de miliarde de kilometri de Soare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România

2 Mecanismul psihozei de grup: de ce plâng adepții când le este arestat liderul / Câteva povești ale unor „messia” gen Georgescu

3 Imperiul financiar din România al familiei din spatele șaormei de la Dristor. Unul dintre membri a fost arestat recent în Turcia din motive religioase

4 Fără precedent / Sâmbătă seara, importurile de energie ale României au depășit toată producția internă

5 Trucurile din restaurante care pot dubla bacșișul și de ce se revoltă clienții