Avalanșă de suveniruri dedicate prințesei Charlotte

Primele cești personalizate care aniversează nașterea în 2 mai a prințesei Charlotte de Cambridge au apărut miercuri în magazinele cu suveniruri din Londra, iar prevânzările pe internet merg foarte bine, transmite AFP.

IMM-ul 'Prince William Potery' din Liverpool produce căni cu portretele părinților, William și Kate, înconjurați de îngerași, și cu inscripția 'În amintirea nașterii prințesei Charlotte'. Din dorința de a câștiga competiția cu ceilalți producători de suveniruri, atelierul din nordul Angliei a copiat din plin ceștile ieșite de pe banda sa de fabricație la nașterea lui George, primul copil al cuplului princiar.

Vânzătorii de suveniruri regale așteaptă totuși cele mai multe produse la jumătatea lunii mai, când vor apărea cele venite din Asia — de la farfurii, linguri, la șervețele pentru ceai și bărbițe pentru copii. Centrul pentru Comerțul cu Amănuntul apreciază că bebelușul regal numărul doi va aduce între 60 și 70 de milioane de lire sterline comercianților, încheie AFP. AGERPRES


populare
astăzi

1 Lio, ce făcurăm, fete? / Verdict dur de la CEDO pentru judecătorii români care și-au cerut restanțele salariale

2 România riscă falimentul / decizia CEDO de joi pe drepturile salariale care ar putea bloca bugetul

3 Țărănoiul s-a întors acasă...

4 „Rușine să-ți fie Nicușor Dan! Ai reușit să pui România pe butuci doar pentru a salva PSD. Unde l-ai găsit pe Luca?”

5 Caracatița sinecurilor PSD s-a pus în mișcare / Prima numire a lui Niculescu, un absolvent de Bioterra care revine în fruntea MApN