Avionul Solar Impulse va decola marți de la Nanjing

Plecarea avionului Solar Impulse în a șaptea etapă a înconjurului lumii, cea mai lungă - de 8.172 de kilometri - a fost stabilită pentru marți. Avionul urmează să parcurgă distanța dintre Nanjing și Hawai, survolând Oceanul Pacific cinci zile, adică 120 de ore, relatează luni 20minutes.ch.

Aparatul revoluționar, propulsat exclusiv datorită celor 17.000 de celule solare plasate pe aripi (avionul având o anvergură de 72 de metri), urma să decoleze inițial din Nanjing în 5 mai, însă plecarea a fost amânată de câteva ori din cauza vremii nefavorabile. La comanda avionului se va afla de această dată pilotul Andre Borschberg. "Tentativa de traversare a Pacificului va fi marea provocare pentru întregul proiect", a declarat el recent.

Solar Impulse 2, care a decolat din Abu Dhabi în 9 martie, trebuie să parcurgă 35.000 de kilometri, propulsat doar de energia solară, și să traverseze două oceane. Călătoria va dura cinci luni, dintre care 25 de zbor efectiv, întoarcerea fiind prevăzută la sfârșitul lui iulie sau la începutul lui august.

Programat să aibă 12 etape, înconjurul lumii este rezultatul a 12 ani de cercetări desfășurate de Andre Borschberg și Bertrand Piccard, care, în afara performanței științifice, încearcă să transmită un mesaj politic pentru promovarea energiilor regenerabile, încheie 20minutes.ch. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

3 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Risc de securitate / 34 de instituții românești au cumpărat sisteme video rusești