”Cel mai frumos râu din lume?”. Cum arată ”curcubeul lichid” din Columbia - FOTO, VIDEO

Râul columbian Caño Cristales este considerat de mulţi ca fiind cel mai frumos din lume. Numit deseori “curcubeul lichid”, cursul spectaculos al apei este transformat într-un caleidoscop plin de culoare datorită unor plante de apă dulce, macarenia clavigera, foarte răspândite în Sierra de la Macarena, un lanţ muntos aflat la sud de Bogota.

”Cel mai frumos râu din lume?”. Cum arată ”curcubeul lichid” din Columbia

În scurtul timp dintre sezonul umed şi cel secetos, din iulie până în noiembrie, alături de muşchi, plante acvatice şi corali, aceste plante roşii se agaţă de stâncile scăldate de apele râului şi creează un amestec deosebit de culori sub oglinda apei, notează dailymail.co.uk .

Turiştii se adună să admire apa limpede care lasă privirea să descopere vietăţile subacvatice şi minunatele plante.

Verde, albastru, negru, roşu şi galben sunt culorile ce pot fi văzute în timpul sezonului, iar localnicii susţin că plantele devin mai strălucitoare imediat după furtună.

Structura geologică a râului, bogat în sedimente, rocile vechi de aproximativ 1,2 miliarde de ani, împreună cu plantele multicolore contribuie la această compoziţie spectaculoasă.

În afara sezonului, râul este ca oricare altul, cu un aspect gri presărat cu insuliţe de muşchi verde.

Perioada în care Caño Cristales poate fi vizitat este cuprinsă între jumătatea lunii mai şi începutul lunii decembrie.

Zona a fost redeschisă turiştilor în 2009, după ce, ani de zile a persistat teama faţă de efectele dăunătoare ale acţiunilor umane asupra peisajului, dar şi ameninţarea teroristă.


populare
astăzi

1 O directoare a unui colegiu de elită renunță la concurs, deși a promovat prima probă

2 Sabrina Voinea iese în evidență înainte de Mondialele de la Rotterdam

3 Bernadette Szocs joacă astăzi pentru o nouă medalie, după un eșec dureros la dublu

4 VIDEO Acesta este viitorul României, asta ne dorim?

5 Un cămătar a fost prins în flagrant în Bucureşti / El acordase un împrumut de 36.000 de euro și primise înapoi 150.000 doar dobânzi