Cel mai mare glaciar din estul Antarcticii a început să se topească

Cel mai mare ghețar din estul Antarcticii, a cărui dispariție ar putea genera valuri de șase metri peste nivelul mării, a început să se topească din cauza încălzirii oceanului, au declarat luni oameni de știință australieni citați de AFP.

Glaciarul Totten, de 120 de km lungime și 30 de km lățime, era considerat până acum ca aflat într-o zonă ferită de curenții calzi, astfel încât stratul de gheață era foarte stabil și fără variații. La întoarcerea dintr-o expediție pe suprafața lui, cercetătorii australieni au descoperit că apa din jurul ghețarului a devenit mai caldă decât de obicei și că ghețarul riscă să se topească la bază.

'Știam deja din informațiile de pe satelit că ghețarul pierde din grosime, dar nu știam de ce', a declarat pentru AFP Steve Rintoul, șeful expediției. Temperatura în jurul ghețarului este cu 1,5 grade mai ridicată decât în alte zone explorate în timpul acestei expediții în Antarctica desfășurate în timpul verii australe, a precizat el.

'Faptul că apele calde au putut ajunge până la acest ghețar dovedește că estul Antarcticii este potențial mai vulnerabil la impactul încălzirii globale decât credeam până acum', a subliniat cercetătorul. Glaciarul Totten nu se va topi de pe o zi pe alta provocând o creștere brutală a nivelului mării, dar această descoperire este importantă pentru a observa mai bine impactul schimbării temperaturii oceanului la baza lui, a explicat omul de știință australian.

Ritmul topirii glaciarelor în zona Antarcticii care este cea mai expusă acestui fenomen s-a triplat în cursul ultimului deceniu, potrivit unui studiu publicat luna trecută și care a luat în calcul ultimii 21 de ani, conchide AFP. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Toată criza asta e opera SRI / Nicușor Dan a favorizat prea mult PSD, s-a amestecat prea avid în guvernare / Nu există niciun control asupra serviciilor …

2 Proprietarul: „Au spart cinci uși și patru televizoare” / Două cupluri au închiriat o cabană, apoi au distrus-o

3 „Lovitura cea mai mare pe care o poate primi Sistemul este ca oamenii aceia să se întoarcă de bună voie la Dumbrava. De asta îi este şi mai frică Sist…

4 Băsescu / „Este o cavalcadă a încălcărilor de Constituție și responsabilitatea președintelui e uriașă”

5 Doulă de moarte, meseria care reînvie un rol ancestral: Anca Magyar despre fobia urbană față de sfârșit