China a lansat o sondă selenară care urmează să revină pe Terra

China a anunțat vineri lansarea unei sonde spațiale spre Lună, sondă care va pătrunde pe orbita satelitului nostru natural și apoi va reveni pe Pământ, conform AFP.

"Prima etapă a acestei misiuni a fost parcursă cu succes", conform unui comunicat al responsabililor misiunii.

Sonda a fost lansată joi la ora 18:00 GMT de la baza spațială Xichang din provincia Sichuan (sud-vest). În cel mai îndepărtat punct al călătoriei sale, sonda se va afla la 413.000 de km de Pământ.

Este pentru prima dată când oamenii de știință chinezi încearcă să readucă sonda pe Pământ, modulul orbital trebuind să reziste temperaturilor foarte ridicate rezultate din frecarea cu straturile atmosferice la reintrare. Sonda va pătrunde în atmosfera terestră cu viteza de 11,2 km/s, după care va decelera urmând să aterizeze în nordul Chinei, în regiunea de la granița cu Mongolia.

Obiectivul acestei misiuni este de a testa tehnologia și echipamentele ce vor fi folosite în cadrul misiunii Chang'e-5, ce va avea loc în 2017 și care urmează să adune eșantioane de sol de pe Lună și să le aducă pe Pământ. De asemenea, programul spațial chinez prevede și trimiterea unui echipaj uman pe Lună, probabil în anul 2025.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

2 Trei acte diplomatice false găsite acasă la Călin Georgescu

3 Procurorii DIICOT l-au ridicat pe Călin Georgescu în dosarul presupusei înșelăciuni de 1,1 milioane de euro!

4 Rețeaua secretă a lui Călin Georgescu: de unde veneau milioanele de euro / Cine este Ionel Rusen, omul său de încredere, audiat acum la DIICOT

5 Culisele dosarului DIICOT / filiera elvețiană cu ramificații spre Moscova