Cum arată camerele în care deţinuţii întâlnesc persoana iubită - FOTO

Cum arată camerele în care deţinuţii întâlnesc persoana iubită - FOTO

Sistemul penitenciar românesc a cunoscut o serie de transformări, după aderarea ţării la Uniunea Europeană, una dintre cele mai importante fiind dreptul celor privaţi de libertate de a se întâlni cu persoana iubită într-un spaţiu special amenajat.

Cosmin Bumbuţ (Imagine: Facebook)

Fotograful Cosmin Bumbuţ a petrecut patru ani vizitând şi fotografiind camerele intime, amenajate pentru vizitele conjugale, în 35 de penitenciare româneşti, inclusiv centrele pentru detenţia juvenila şi spitalele penitenciare, notează dailymail.co.ok .

Bumbuţ a imortalizat oamenii înainte şi după vizită, dar a dorit să se concentreze asupra lipsei de intimitate din camere mai degrabă decât asupra deţinuţilor în sine, astfel luând naştere colecţia “Camera Intimă”.

GALERIE FOTO

După aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007, sistemul penitenciar a cunoscut schimbări importante, una dintre cele mai importante fiind dreptul la vizite intime.

Un deţinut căsătorit sau care are o relaţie, are dreptul la o vizită intimă de două ore, la fecare trei luni, aceasta având loc într-un spaţiu special amenajat în cadrul complexului de detenţie.

Daca cineva se căsătoreşte în timpul denţiei, are dreptul de a folosi camera pentru 48 de ore, echivalentul “lunii de miere”, iar apoi timp de două ore, în fiecare lună, timp de un an.

Aspectul camerelor variază foarte mult, în funcţie de bugetul instituţiei, unele fiind bine aranjate în timp ce altele abia dacă au câteva piese de mobilier.

Numărul vizitelor conjugale variază şi el, bărbaţii, de exemplu, fiind mai puţin dispuşi să îşi viziteze soţiile sau prietenele care au fost private de libertate.

“Deşi unele camere sunt vizitate o dată sau de trei ori pe săptămână, spaţiul pus la dispoziţie de Penitenciarul Gherla este ocupat aproape tot timpul, aici existând chiar două camere”, susţine autorul.

Situaţia se schimbă, însă, la Penitenciarul Târgşor, unitate de detenţie pentru femei, unde camera intimă este folosită foarte rar.

Fotograful român Cosmin Bumbuţ a câştigat premiul I la secţiunea "arhitectură" a concursului Sony World Photography Awards 2015, una dintre cele mai mari competiţii de fotografie din lume.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...