Cum arată noul logo al FACEBOOK. Sigla companiei, schimbată pentru prima dată din 2005 - FOTO

Facebook a schimbat logo-ul companiei pentru prima dată din 2005, modificarea putând fi observată doar la numele complet al reţelei de socializare.

Cum arată noul logo al FACEBOOK. Sigla companiei, schimbată pentru prima dată din 2005 (Imagine: Hepta)

Directorul de creaţie din cadrul Facebook, Josh Higgins, a declarat, pentru Brand New, că s-a dorit o "modernizare a logo-ului, pentru ca acesta să pară mai prietenos şi accesibil".

Diferenţele nu sunt sesizabile la prima vedere. Cuvântul "Facebook” va fi scris în continuare cu alb pe fundal albastru, fiind modificate complet doar literele "a" şi "b". De asemenea, literele sunt mai subţiri decât în vechiul logo.

Josh Higgins a precizat că nu s-a dorit o redesenare completă a logo-ului.

Anunţul privind schimbarea a fost făcut pe contul de Twitter al unuia dintre directorii reţelei de socializare.

"Say hello to the new Facebook logo?Salutaţi noul logo al Facebook", este mesajul care însoţeşte fotografia.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Manevră tipică în PSD / un fost baron controversat preia șefia Curții de Conturi

3 De citit acest material despre vortexul polar

4 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

5 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri