Dalai Lama este celebrat astazi pentru împlinirea vârstei de 80 de ani potrivit calendarului tibetan

Dalai Lama este celebrat astazi pentru împlinirea vârstei de 80 de ani potrivit calendarului tibetan

Celebrarea aniversarii vârstei de 80 de ani de către Dalai Lama, liderul spiritual al budiștilor tibetani, a început duminică în orașul indian Dharamsala cu rugăciuni pentru o viață îndelungată, informează DPA. Templul principal a fost împodobit cu flori și Dalai Lama stă așezat la picioarele statuii lui Buddha în timp ce călugării cântă imnuri și folosesc instrumentele muzicale tradiționale în timpul ritualurilor sacre, relatează agenția citată.

Dalai Lama și mii de adepți ai săi au fugit în India în 1959, după ce China a luat măsuri împotriva lor după o rebeliune, amintește DPA.

Guvernul tibetan în exil, cunoscut sub numele de Central Tibetan Administration, are baza în Dharamshala (India).

Dalai Lama, care a câștigat Premiul Nobel pentru Pace pentru eforturile sale de aduce o soluție pașnica problemelor Tibetului, va fi în Statele Unite, atunci când va împlini cei 80 de ani de viață, în data de 6 iulie, după regulile calendarului gregorian.

În conformitate cu calendarul lunar budist ziua sa de naștere este pe 21 iunie. Ceremoniile de duminică vor fi urmate de două zile de programe culturale și expoziții, menționează DPA.

Născut la 6 iulie 1935, în familia unui umil fermier dintr-un mic sat tibetan, Lhamo Dhondrup a fost recunoscut ca a 14-a încarnare a lui Dalai Lama de un grup de călugări budiști, când avea doi ani. Când China a invadat Tibetul, în octombrie 1949, tânărul Dalai Lama încă nu își încheiase studiile. După eșuarea încercărilor de negociere cu guvernul chinez, el a fugit în India în 1959 deghizat ca soldat, în timp ce trupele chineze înăbușeau revolta tibetană împotriva ocupației patriei lor.

Peste 80.000 de refugiați tibetani l-au urmat pe Dalai Lama, căruia guvernul indian i-a permis stabilirea cartierului său general în Dharamshala, care în limba hindi înseamnă 'lăcașul religiei'. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Voi ați văzut ce se întâmplă în Germania?

2 Ce a descoperit RISE Project despre unul dintre procurorii DIICOT implicați inițial în anchetarea Holzindustrie Schweighofer

3 BREAKING Război între doi membri la vârful USR

4 Surprinzătoarele declarații ale generalului american Philip Breedlove despre baza Mihail Kogălniceanu!

5 VIDEO Da, asta este, din păcate, încă o știre din Moldova, România...