DEZVĂLUIRE: Motivele reale pentru care Vlad Ţepeş a fost transformat în Dracula

"Biblia Pierdută", de Igor Bergler, o carte "meticulos documentată" care "dezvăluie motivele reale pentru care Vlad Ţepeş, un prinţ renascentist, a fost transformat de către propaganda epocii în Dracula", va fi publicată la editura Rao, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

"Biblia Pierdută", care arată motivele pentru care Vlad Ţepeş a fost transformat în Dracula, la Rao

Cartea va fi disponibilă în librării, începând cu data de 1 octombrie.

Oficial, profesorul Charles Baker se află în oraşul unde s-a născut Dracula pentru a participa la o conferinţă a celor mai renumiţi istorici din lume. Neoficial, scopul prezenţei sale în inima Transilvaniei este elucidarea unui mister adânc înrădăcinat în istoria familiei sale. Trei crime macabre, însă, îi schimbă planul de acţiune, iar profesorul Baker se găseşte în centrul unei conspiraţii de proporţii planetare care se derulează de mai bine de jumătate de mileniu. Membrii organizaţiei controlează pieţele financiare, mass-media şi cele mai importante industrii. Ei supraveghează internetul şi reţelele de socializare şi domină din umbră guvernele din întreaga lume. Singurul lucru care îi poate opri este adevărul ascuns de Dracula în "Biblia lui Gutenberg", informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Cea mai controversată figură a Europei de Est, Vlad Ţepeş, a finanţat un proiect ambiţios care va schimba faţa întregii lumi. Proiectul: multiplicarea unui mesaj menit a fi descifrat doar de anumiţi iniţiaţi. În 1455, codul este ascuns în prima lucrare tipărită vreodată: "Biblia B42" cunoscută şi ca "Biblia lui Gutenberg". Pe măsură ce Charles Baker descoperă moştenirea familiei sale, acesta dezvăluie o imagine terifiantă a unei lumi confuze în care propaganda nu mai este o exclusivitate a războiului, ci s-a insinuat subtil în viaţa de zi cu zi a fiecărui utilizator permanent conectat şi paradoxal din ce în ce mai deconectat.

Igor Bergler a studiat, în perioada 1991-1995, regie - film la Universitatea Ecologică Bucureşti, iar, între 1993 - 1997, "Comunicaţii audiovizuale", la Academia de Teatru şi Film Bucureşti. Are în palmares 11 filme de ficţiune (şapte scurtmetraje, două mediumetraje şi două lungmetraje), în calitate de regizor şi scenarist. A fost, de asemenea, redactor şi realizator de emisiuni.

În perioada septembrie 2001 - august 2009 a fost profesor asociat (visiting professor) cu un curs propriu la facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii Timişoara, la masteratul "Management şi Marketing în mass-media".

Din mai 2004, acesta este director general la Zet Communication & Media / Viralrabbit / Zetworking.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Restaurarea Castrului Arutela pe Valea Oltului, ținta ironiilor online

2 Cine îi plătește? / Călin Georgescu, la mănăstire, sub paza a cel puțin 12 bodyguarzi

3 Tragedie pe A21 / Părinți români au condus 100 km cu fiul decedat în mașină

4 România proștilor care se dau deștepți / Cum a fost scoasă din context declarația unui specialist, reinterpretată de nespecialiști și transformată în de…

5 Via Transilvanica vs. Camino de Santiago: „Poți merge ore fără să vezi un om”