Egipt: Templul unui FARAON descoperit din întâmplare sub o casă particulară din Cairo

Un templu faraonic vechi de 3.400 de ani, acoperit de pânza freatică, a fost descoperit cu ocazia unor săpături neautorizate efectuate sub o casă la sud de Cairo, a anunțat miercuri Mamdouh al-Damati, ministru al Antichităților.

'Poliția antichităților a primit informații conform cărora șapte persoane săpau' sub casa uneia dintre ele, în regiunea Badrachine (40 km sud de Cairo), a spus ministrul, citat de 7sur7.be . Săpăturile au scos la iveală un templu acoperit de pânza freatică, la 9 m adâncime. De altfel, cei șapte oameni foloseau echipament de scufundare pentru a efectua săpăturile.

Monumentul datează din perioada faraonului Tutmosis al III-lea (1479-1425 î.e.n.). Printre vestigiile descoperite se numără șapte panouri murale acoperite cu hieroglife, o statuie de granit roz înaltă de 2,5 m, precum și baze de coloane din granit roz. Ministerul Antichităților a anunțat că va continua lucrările de excavație.

Cele șapte persoane au fost eliberate fiindcă zona unde efectuau săpăturile nu este înregistrată ca sit arheologic, a informat ministrul.

La începutul perioadei celei de-a 18-a dinastii, în timpul domniei lui Tutmosis al III-lea, Egiptul a avut epoca sa de aur și cea mai mare întindere (până la teritoriul actual al Siriei), de unde și numele dat acestui faraon, de 'Napoleon al Egiptului'.

Săpăturile ilegale și traficul de antichități sunt des întâlnite în Egipt, mai ales în preajma siturilor arheologice, cu subsolurile pline de vestigii faraonice. Fenomenul s-a accentuat după revolta din 2011 care l-a alungat de la putere pe președintele Hosni Moubarak.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Trei chestii care dau de gândit și nu sunt deloc întâmplătoare...

2 „Echipa de securici, șmecheri, plagiatori și oameni cu o grămadă de contracte cu statul care s-a aliniat în spatele lui Bolojan”

3 Adevărata misiune a lui Bolojan? / Aderarea Oanei Gheorghiu și a lui Dragoș Pîslaru la PNL stârnește critici și îngrijorări

4 Țața convertită la politică, gest de doi lei la adresa „noului dușman al poporului”

5 Elena Lasconi, avertisment ferm pentru Nicușor Dan: „Veți fi primul președinte demis din istoria României”