Fenomen astronomic rar: Super Lună şi eclipsă de Lună, simultan, pe 28 septembrie

Un eveniment astronomic foarte rar, ce constă în producerea simultană a două fenomene spectaculoase - Super Lună şi eclipsă de Lună -, va avea loc în noaptea de 27 septembrie spre 28 septembrie, informează huffingtonpost.com.

Fenomen astronomic rar: Super Lună şi eclipsă de Lună, simultan, pe 28 septembrie (Foto: Sebastian Tataru / Mediafax Foto)

Un eveniment astronomic similar s-a produs în urmă cu peste 30 de ani, iar următorul va avea peste aproape două decenii.

Fenomenul va fi vizibil aproape în toată lumea şi va începe în seara de 27 septembrie în America de Nord şi America de Sud, iar în dimineaţa de 28 septembrie va putea fi urmărit şi din Europa, Africa şi anumite regiuni din Asia Acentrală. Locuitorii din regiunea Asia Pacific nu vor putea să urmărească fenomenul.

Super Luna - sau Luna la perigeu - este un fenomen care apare atunci când Luna plină (sau Luna nouă) ajunge pe orbita sa la cea mai mică distanţă faţă de Terra şi apare mult mai mare decât în celelalte nopţi. În general, se produc între trei şi şase Super Luni pe an. În timpul acestei apropieri, diametrul Super Lunii pare cu 14% mai mare decât cel al Lunii pline obişnuite.

Acest fenomen astronomic va fi vizibil parţial şi din România. "În noaptea de 27 spre 28 septembrie se produce o eclipsă de Lună, care va începe la ora 03:11, va avea maximul la 05:47 şi se va termina la 08:23. Luna va apune în jurul orei 07.15, aşa că nu toată eclipsa va fi vizibilă. Totuşi putem vedea totalitatea, când Luna se va afla la numai 15° deasupra orizontului", se spune pe site-ul Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu".

Apariţia simultană a Super Lunii şi a unei eclipse de Lună s-a produs cel mai recent în 1982. Următorul eveniment astronomic similar va avea loc în anul 2033.

Sursa: mediafax.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Teoria conspirației / S-a deschis Cutia Pandorei?

2 Şeful spitalului principal din Wuhan a murit de infecţie cu coronavirus. Partidul ar vrea să amâne Congresul d…

3 ULTIMA ORĂ / China dă drumul aparatului represiv pentru a înăbuşi nemulţumirea maselor / La Wuhan începe să se fac…

4 VIDEO Pesedistul Bădălău, cu pula-n gură în Parlament! „Ce, Mocioalcă, îl vrei şi pe ăsta? Du-te în pula mea ş…

5 Vâlcov e fugit. Firma despre care DNA susține că e controlată de el a primit un nou contract de aproape 1 mili…

recomandări

Te ia DNA: Constantin Jeican

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

10+ Fotografii nepublicate din arhiva National Geographic