Filmul "Transformers: Exterminarea" a depăşit pragul încasărilor de 1 miliard de dolari

Filmul "Transformers: Exterminarea" a depăşit pragul încasărilor de 1 miliard de dolari

Lungmetrajul SF "Transformers: Exterminarea/ Transformers: Age of Extinction" a devenit primul film din 2014 care a depăşit pragul de 1 miliard de dolari în box office-ul mondial, informează variety.com.

Filmul "Transformers: Exterminarea" a depăşit pragul încasărilor de 1 miliard de dolari (Captură video)

Acest film, regizat de Michael Bay, este al doilea opus din franciza "Transformers" care reuşeşte o astfel de performanţă, după "Transformers 3/ Transformers: Dark of the Moon" care a obţinut încasări de 1,123 miliarde de dolari în 2009.

Succesul de box office al filmului "Transformers: Exterminarea" a fost impulsionat de încasările din China - a doua piaţă cinematografică din lume -, unde pelicula a vândut bilete în valoare de peste 300 de milioane de dolari.

Filmul, lansat pe 27 iunie, a obţinut 241,2 milioane de dolari în box office-ul american şi 763,8 milioane de dolari în box office-ul internaţional.

Pentru acest film, al patrulea din seria "Transformers", studiourile Paramount au decis să opereze câteva modificări majore, înlocuindu-l pe starul primelor trei părţi ale francizei, Shiar LaBeouf, cu un actor de calibru de la Hollywood, Mark Wahlberg, şi turnând o mare parte din lungmetraj în China, pentru a se poziţiona ulterior cât mai bine pe această piaţă emergentă.

De asemenea, studiourile Paramount au anunţat săptămâna trecută o prelungire de trei ani a contractului său cu regizorul Michael Bay şi cu compania de producţie a acestuia, Platinum Dunes.

Primele trei filme ale francizei "Transformers" au obţinut încasări de peste 2,5 miliarde de dolari pe plan mondial.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 BREAKING Bolojan, prima mare mutare pentru combaterea marii evaziuni fiscale!

2 VIDEO Cine controlează lumea / Pentru cei care nu înțeleg ce se întâmplă: 10 întrebări / Pentru cei care cred că înțeleg: știți ce urmează?

3 Fotografii de la SRI antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”

4 Cine este amanta secretă a Patriarhului Kiril al Rusiei. Îl însoțește în călătoriile externe și deține averea acestuia

5 Dorinel Umbrărescu anunță public câți kilometri din Autostrada Moldovei vor fi gata în 2026